Ai iubit cum iubești viața,
Tot ce-nbrațe ai cuprins,
Ai însuflețit dorința
Celor care te-au atins.
Atragi ușor ca într-o frondă,
Patima ce ai comis,
Ești mult sfioasă, dar profundă
Și nu e loc de compromis.
Eu nu cred sau sunt convins,
Că pentru tine fericirea,
Și-a împlinit, sau și-a atins
Fiorul, țelul, sau menirea.
Mereu așa se-ntâmplă în viață,
Să vrei ce sigur n-o să ai,
Să speri că-ți va dărui ursita
Mai mult, mai bine, decât ai…
Noi, cândva, vom revedea trecutul,
Și vom pleca privirea, ascunsă-n absolut,
Ne vom jena la gândul
C-am ispravit idila, ce nu a început.
Rămâne prietenia, iubire fără scop,
Rămâne bucuria momentelor ce-mi dai,
Și-mi mai rămâne visul că-ți voi fura un strop
Din frumusețea, ce din belșug o ai.
(din volumul “Dor de mamă, dor de părinți, dor…, Editura Pim, Iași, 2016”)
