Se amestecă iar frici în cazanul meu de zboruri,
(noaptea ultimei tristeți e pe cale să ne-apună).
din dorințe pregătești piste pentru multe doruri,
ce vor ”decola” subit … fără pașaport de glumă.
Îmi ești casă sau ”blestem” … cu toți îngerii învinși,
… chiar cu tine azi, în piept, tot am flămânzit de viață!.
Dumnezeu … cu ai săi sfinți (care se credeau suspuși),
au aprins sevraje-n mine … și în sufletu-mi de gheață.
Mi-este sete de iubire mai profund ca înainte,
(deși ploaia otrăvită a-ncercat s-o potolască).
numai sunt copilul care pregătea pentru morninte,
spuza noastră de-adevăruri pentru liniștea cerească.
Am voință și putere … cred că nu prea am noroc,
să conving divinitatea că Hades nu-i … Dumnezeu.
… ca eu să mă rog de dânsul (de parcă ar fi proroc!),
să-mi mai ia în custodie … tristeți … nu sufletul meu.
– Ți-am cicartizat eu soarta … cu focul inimii tale!,
luând chiar pe datorie vise din al tău destin.
(foarte multe dintre ele cred că-s circumstanțiale).
… de mă-ntreb în sinea mea: – Pentru ce atâta chin?.
Am ”trăit” ca-ntr-un sicriu, multă vreme, ca și tine,
(informând divinitatea că ne placem amândoi).
… timp în care Prea Înaltul … consultându-se cu mine,
s-a gândit că ar fi bine … morții să-i declar război.
Se amestecă iar frici în cazanul meu de zboruri,
(noaptea ultimei tristeți e pe cale să ne-apună).
din dorințe pregătești piste pentru multe doruri,
ce vor ”decola” subit … fără pașaport de glumă.