Odihnesc aici de-o vreme
sperând, cât am trăit, să caut lumina
ce-ascunde norii deși în stele
și, des visând, să mă așez sub ele,
cum dedesubt de toamnă zace vara
intinsă nesfârșit precum Sahara!
cum sub o frunte de poet, pășind pedestru,
se-nchipuie un paradis întreg, terestru!
Sa nu ma plângi, biet trecator prin lume,
tragic nu e omul ca mine când sfârșește
mai tragică ființa ce n-are o poveste!
