femeie tu –
lumină albă și culoare;
pustie și rătăcitoare prin ale vieții poteci răsunătoare ;
blândă și impetuoasă ,
calmă și misterioasă,
foc, apă, zăpadă și ploaie,
mirosul reavăn de verde și savoare,
adâncuri pustiite, vaguni prea reci,
rămasă ca să țeși și să defaci la ale vieții taine și povești .
Noi…
femei…
Privim spre zenit.
Ne închinăm la soare și ne împlinim prin lună ;
roșcate, blonde și brunete, șatene,castanii sau argintii de viață , doruri și regrete ,
estompând în strălucirea ochilor
secrete –
rămase de la străbune,
zei
și religii pierdute;
stăm azi aici, și vrem din nou
să fim descoperite,
așa cum în antichitate
legendele ne-au fost închinate-
fără tam tam,
doar prin cuvinte adunate,
ce-au răsunat prin formele de relief
ale pământului și
vieții – împrăștiate
și pe care azi, acum,
o modelăm din nou
