Îmi plac toți copiii, fără excepție, câtă vreme n-au apucat să învețe de la adulți răul, blestemăția, ferocitatea și viclenia.
Ei sunt cheia (magică) prin care adulții ar putea încerca să-și păstreze candoarea, curăția inimii și a gândului, deschiderea și însuflețirea care, de cele mai multe ori, se spulberă odată cu trecerea anilor.
Toată viața am fost convins că descoperim, la copii, lecții de înțelepciune mai vii și mai pătrunzătoare decât în litera manualelor. Copiii au – încă – o legătură, deși neverbalizată, cu sacrul. De aceea nu cred că portretul unui copil, chiar în vârtejul tehnologic pe care îl trăim azi (cu tot ce înseamnă el ca abuz, falsificare, exces sau delict), ar putea provoca, în mintea unui om normal, gânduri rele (inutil de precizat că perversiunea, atunci când apare, nu este din categoria normalității). Și nu cred că – din cauza deviațiilor unora – toți ceilalți oameni (constituind majoritatea) trebuie să renunțe la bucuria de a vedea chipul unui copil, trebuie să cenzureze imaginile cu jocurile, năzbâtiile, veselia sau tristețea copiilor, cu spontaneitatea sau chiar nevoile lor. A instaura o asemenea cenzură este nu doar o prostie în sine, dar nu are nimic de-a face cu „protecția copilului“: ayatolahii „moralei“ nu m-au convins niciodată de îndreptățirea preceptelor extrase din orice context și aplicate cu osârdie peste tot.
Unele imagini spun mai multe despre adult, despre cel care face fotografia, decât despre copilul fotografiat, sunt opere de artă și – dacă am fi văduviți de ele – lumea noastră ar suferi, ar apărea așa cum, deseori, este: schimonosită, stricată și rea.
În grădina mea veți găsi întotdeauna imagini cu micuții pe care i-am întâlnit și care îmi luminează viața, îmi sunt dragi și mă provoacă mereu la joacă. Bucuriile, energia și curiozitatea lor sunt molipsitoare, nu poți rămâne indiferent la ele: nu ai cum, – pur și simplu.
Mihai Șora
(text preluat de pe pagina de facebook a autorului)
