Amurgul zace-n ochiul umbrei Și-n peșteri se aude doar ecoul Tu stai și plângi în taina clipei Și-ai vrea ca lumea să-ți asculte dorul. În suflet te apasă iar sărutul Și pielea ta e rece
Trec cu viteză pe a vieții margine Imagini se pierd pe lângă mine Mă întreb oare când să mă așez? Să-mi ofer răgaz să mai și visez În oglinda retrovizoare abia privesc De parcă pe
Ce ciudați suntem noi, oamenii, bărbați sau femei deopotrivă, când ne îndrăgostim: sufletul ni se inundă ca un ocean dezlănțuit, inima ne bate în ritmul celui mai zvelt menuet, ochii devin gazda celei mai luminoase
O nouă zi în calendar se-arată O zi din mai din astă primavară... iată! O sărbătoare albă! Un el şi-o ea aşteaptă Unire-n două suflete ce încă se mai cată. De douã luni albastre cu
Neînțeles sau înțeles greșit încerci să îți explici motivele celui care te ofensează sau critică. Pare greu de crezut că celălalt nu are aceleași reprezentări ale normalității, aceleași informații sau același nivel cognitiv. Lupta pentru
Și-aș umbla cu talpa goală Pe-un covor de rouă, gros, Pe pământul răcoros, Ca o curgere domoală. Și m-aș duce peste dealuri Cu piciorul dezvelit, Să curg lin și liniștit Ca o apă fără valuri.
Am trecut prin viață fără să regret multe lucruri. Nu am regretat că am luat tot timpul decizii de una singură, nu am regretat că mi-am petrecut timpul cu fața într-o carte și astfel poate
Bărbate Am două bilete dus Până dincolo de moarte 42 de grame în care port dimineţile noastre în braţe calde, prelungi Am atâta gând de tine Ceva Se frânge-n mine ca-n poemele Antoniei Până la
şi-ți sunt o străină la masa asta de patru persoane, împărțim un pahar de apă pe a cărui gură ar mai avea loc încă o pereche de buze. niciodată e un cuvânt adânc ca o
Probabil îmi vei spune că sunt De neînțeles... Că brațele tale de ce nu le-am ales Și am pus punct atât de ușor Unor sentimente ce nasc atâta dor. Cuvintele nu reușesc să transmită Că
În jocul nesfârşit al umbrelor tale, simt cazul pianului fără clape, vestitor de nopţi dulci sau închipuiri candide, curgând din ochii unor copii deşarţi. Caruselul sălciilor, devreme îmbătrânite, va geme în rugina corzilor, încet înălţată
Nu există in univers o făptură mai delicată, mai paradoxală, mai sublimă decât femeia. Pe teritoriul delicat al sufletului feminin își poarta disputa cele mai nobile stări sufletești: devotament până la renuntarea de sine, capacitatea
Am chemat dragostea din hambarele ei I-am găsit chiar un nume, am sădit și un tei I-am făcut și o mare cu țărm de nisip Codri, ape adânci, i-am creat și un chip, Am strigat-o
Dați linistea, vă rog, mai tare e prea mult zgomot împrejur că nici nu știe carul mare ce chip avem și ce contur! Dați zgomotul să fie mai încet s-aud departe vrăbiorii mai bine s-ascultam
Pădure aşteaptă-mă mâine n-o să mai întârzii, ai să vezi mâine va fi reîntâlnirea nu scutura merii sălbateci nu astupa scorbura cu viespi nu-ţi pieptăna pletele îţi stă bine aşa şi mai ales nu-ţi opri