“Democrația este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernați mai bine decât merităm.” (George Bernard Shaw)
Ceea ce se întâmplă astăzi cu televiziunile deținute de familia Voiculescu este un abuz. Și nu știu ce e mai trist: faptul că asemenea abuzuri sunt posibile în România anului 2016, faptul că lideri și formatori de opinie altfel onorabili incită la proslăvirea abuzului sau faptul că, pe rețelele sociale, bucuria că se închid Antenele este pe cale de a ajunge la nivelul prostiei cu premeditare.
Să fie clar: nu sunt un telespectator al Antenelor, nu am menționat niciodată numele de Badea, Gâdea, (și cu atât mai puțin) Voiculescu într-un context pozitiv sau măcar neutru, iar pentru mine euforia este o stare de spirit, iar Zu o marcă de lapte. Cu toate acestea, spun răspicat: ne aflăm în fața unui abuz al statului pe care ne dorim să îl numim meritat “de drept“.
Și iată de ce: 1. sediile în care funcționează televiziunile cu pricina sunt în proprietatea statului încă din anul 2014, ca urmare a unei sentințe definitive; 2. în acest moment există o sentință prin care societății Antena TV Grup SA i se recunoaște valabilitatea contractului de închiriere pentru clădirea în care își desfășoară activitatea, precum și dreptul de preempțiune în cazul în care clădirea ar fi scoasă la vânzare; 3. această ultimă sentință (datând din 4 noiembrie 2015) a fost atacată de ANAF, iar procesul este încă pe rol.
La toate acestea se adaugă termenul de cinci zile lucrătoare în care sediul trebuie evacuat. Să fim serioși: orice posesor de logică realizează că, în cinci zile, abia dacă apuci să împachetezi lucrurile dintr-un apartament cu două camere! Cum ar putea să fie acest termen măcar rezonabil în cazul unei instituții cu zeci de angajați și cu tone întregi de echipament ce trebuie demontat și împachetat?
Iar pentru că instituția cu pricina este o instituție media, lucrurile se complică și mai mult. Atât de mult încât unele dintre cele mai stupide, mai mârșave și mai nesusținute atacuri publice sau politice proferate pe posturile cu pricina, capătă, măcar în ochii publicului antenist, o aură de credibilitate.
Dar să ne întoarcem la oile noastre. Oi care se bucură pe facebook, pe bloguri, pe site-uri, prin ce a ma rămas din presa scrisă și online, pe la televiziuni, uitând că, așa cum spunea Churchill, “democrația este necesitatea de a te înclina uneori în fața punctelor de vedere ale altora”. Tocmai pentru că nu au știut – sau nu au reușit să înțeleagă – acest lucru niciodată.