Pentru o studentă la științe politice, “exemplele politice” ale zilelor noastre reprezintă doar o lecție de comportament despre “cum să nu ajungi”.
Nu este ușor să gândești despre demnitate într-o perioadă atât de tulburată de contraexemple. Mai ales într-o perioadă a anului care pregătește o campanie deșartă, din punctul de vedere al unei studente. Cu toate acestea îmi voi exercita dreptul la vot. Însă, după un proiect îndelungat la statistică politică, aleg să nu mă hrănesc din iluzia democrației. Și aleg să împărtășesc câteva rânduri, însă privind doar cu sufletul.
Ceea ce este de-a dreptul revoltător – și a fost dintotdeauna pentru România – este cum respectul pentru valori, adus la rang de brand internațional, este călcat în picioare de scandaluri politice și minciuni fără rost. Cum se poate totul distruge sub egida banului și a influenței, a puterii, când acestea nu înseamnă nimic sub pământ?
Peste tot există ignoranță și revoltă conviețuind, iar străzile sunt adeseori tensionate de sentimente opuse vizând pământul moștenit. Unii trăiesc atât de bine cu impresia că totul li s-a cuvenit dintotdeauna, iar demersul spre o lume mai bună în țara proprie este datoria celor aleși. Alții își petrec nopțile pictând pereți cu mesaje ale inimii, dorm în stradă crezând că dimineața coșmarul realității este dat uitării și dau citire necontenit poeziilor lui Păunescu, în respect pentru speranța României.
Mulți studenți, dezinteresați de orice informație ce contrazice știrea de la ora 5, ajung în același labirint al nepăsării. Odată intrat, greu te dezmeticesti.
Totul pare ticsit de critică și reavoință, însă mai există oameni, tineri sau trecuți de tinerețe, care încă își doresc să poarte o luptă morală – fățișa sau indusă – cu o mentalitate colectivă ce inundă cu pesimism mediul românesc.
În mediul urban sau rural, discuțiile diferă adesea doar în limbaj, însă în sens se păstrează cu vehemență. Nimeni nu dorește decât bunăvoință și onestitate într-o bună proporție cu capacitatea intelectuală.
După doar o simplă analiză, reiese că respectul față de sine nu are vreo legătură cu accesul la putere, influență și, în final, la ban. Promisiunile nerespectate însă repetate în același discurs demagog nu mai reprezintă nici măcar un lucru rău – este ceva volatil, ce nu-și merită timpul consacrat.
Pentru o studentă la științe politice, “exemplele politice” ale zilelor noastre reprezintă doar o lecție de comportament despre “cum să nu ajungi”. Am în minte câteva cuvinte ale lui Sergiu Nicolaescu care, dincolo de controversele vieții și morții celui ce le-a rostit, poate că ar trebui să ne dea de gândit:
“Trăim, domnule, într-o lume fără onoare și fără limite morale. Cum aș putea fi fericit? Poate dumneavoastră, oamenii politici, s-o duceți altfel. Vorbiți de clasă noastră politică, ei bine, ea confirmă că am ajuns o țara plină de secături. O țara minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în față Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari! Hoții, improvizați astăzi în moraliști. Miniștrii ce s-au vândut o viață-ntreagă. Parlamentari contrabandiști. Boală o avem în suflet, există o epidemie înfricoșătoare de meningită morală, iar țara trebuia să ajungă aici târâtă pe marginea prăpastiei de unii conducători care sunt hoți la drumul mare.”
