“Boemia actuală este aproape inexistentă. Ea a fost îngropată în interesul zilei de mâine.”
“În copilăria mea teatrală, l-am cunoscut pe Nichita Stănescu atunci când s-a mutat la un prieten comun. De-abia intrasem în cameră, când a rostit niște vorbe care mi-au rămas în memorie de atunci: «Să bem, domnilor! Statornicia pietrei îi dă câinelui senzația de fugă!». Iată o idee senzațional de frumos îmbrăcată în vorbe. M-a emoționat.
Pe urmă, am făcut un spectacol la o aniversare a lui Nichita, cu toată gașca lui de prieteni. Printre ei, marele grafician Sorin Dumitrescu. Sau Ioana Crăciunescu, alt poet-actor fenomenal. Mari actori, mari scriitori.
Era o lume specială, era un grup boem, fabulos și furtunos, cu ieșiri esențiale de natură bahică urmate de veritabile explozii ale spiritului, un grup al creierelor care, prin modul lor de a trăi, se opuneau sistemului politic canceros al vremii. Am avut prilejul de a mă afla în centrul lor și să cunosc niște oameni despre care cei de azi nu știu decât din auzite.
Boemia actuală este aproape inexistentă. Ea a fost îngropată în interesul zilei de mâine. Pragmatismul refuză starea de boemie. Am avut privilegiul divin să-i cunosc pe marii optzeciști, marii risipitori socratici, cei care, în timp ce beau jamaica cu halba, rezolvau cumplite probleme de matematică, umpleau cu desene pereții și așterneau bijuterii pe șervețelele tuturor meselor din localuri.
Spunea Fănuș, marele plecat: «Noi facem parte dintr-un stol pe care nu l-ați cunoscut, al cocorilor de jertfă»”
Horațiu Mălăele
(în “O poveste cu Horaţiu”, de Doina Papp)
Fotografie de Leszek Bujnowski.
(via)
