Cenaclul

Probabil îmi vei spune că sunt De neînțeles... Că brațele tale de ce nu le-am ales Și am pus punct atât de ușor Unor sentimente ce nasc atâta dor. Cuvintele nu reușesc să transmită Că 

În jocul nesfârşit al umbrelor tale, simt cazul pianului fără clape, vestitor de nopţi dulci sau închipuiri candide, curgând din ochii unor copii deşarţi. Caruselul sălciilor, devreme îmbătrânite, va geme în rugina corzilor, încet înălţată 

Am chemat dragostea din hambarele ei I-am găsit chiar un nume, am sădit și un tei I-am făcut și o mare cu țărm de nisip Codri, ape adânci, i-am creat și un chip, Am strigat-o 

Dați linistea, vă rog, mai tare e prea mult zgomot împrejur că nici nu știe carul mare ce chip avem și ce contur! Dați zgomotul să fie mai încet s-aud departe vrăbiorii mai bine s-ascultam 

Pădure aşteaptă-mă mâine n-o să mai întârzii, ai să vezi mâine va fi reîntâlnirea nu scutura merii sălbateci nu astupa scorbura cu viespi nu-ţi pieptăna pletele îţi stă bine aşa şi mai ales nu-ţi opri 

Odihnesc aici de-o vreme sperând, cât am trăit, să caut lumina ce-ascunde norii deși în stele și, des visând, să mă așez sub ele, cum dedesubt de toamnă zace vara intinsă nesfârșit precum Sahara! cum 

Dă-mi liniștea eternă tu, Dimineață blândă, Trezește-mă din nou stropindu-mă cu rouă, Ascunde-mă sub soare, de norii ce-s la pândă, Ridică-mă din lumea în care tot mai plouă... Adună-mă cuminte, bucată cu bucată, Mă strânge-ntr-un 

Nu este zare să se închidă, Nu este soare să fie stins, Nu e tristețe să ne cuprindă Dacă ferestre nu i-am deschis. Nu e durere ca să ne doară, Să ne doboare, nu-i, nici 

Pe bolta pleoapei Stelele îmi cresc lumini, Răsărindu-mă... Sunt doar la o tăcere Depărtare de tine, Și parcă toate vocile Ne-ndreaptă unul către Altul... În floarea mea de absurd Iambi vechi mă Transcriu din nou, 

Si plouă iar și picură mărunt Și norii-s grei și totu-i nemișcare, E-ntunecat și timpul e cărunt Tot așteptând în loc, un strop de soare. Printr-o perdea de ceață copacii par fantome Îmbrățișați de iele 

aş putea... să-ți simt pulsul sub pielea mea, ca zborul unui colibri, la început de luna mai, când cireşii îşi cern florile peste lumea amorțită. ...să număr suav zilele de pe urmă ale iubirii pe 

Or să vină apele, îţi spuneam, vijelioasele ape, care acum sînt cuminţi, şi o să măture totul, maşinile, florile, chioşcurile de ziare, tot ce se întinde acum liniştit privirii va dispărea într-o clipă, care pare