Cenaclul

Odihnesc aici de-o vreme sperând, cât am trăit, să caut lumina ce-ascunde norii deși în stele și, des visând, să mă așez sub ele, cum dedesubt de toamnă zace vara intinsă nesfârșit precum Sahara! cum 

Dă-mi liniștea eternă tu, Dimineață blândă, Trezește-mă din nou stropindu-mă cu rouă, Ascunde-mă sub soare, de norii ce-s la pândă, Ridică-mă din lumea în care tot mai plouă... Adună-mă cuminte, bucată cu bucată, Mă strânge-ntr-un 

Nu este zare să se închidă, Nu este soare să fie stins, Nu e tristețe să ne cuprindă Dacă ferestre nu i-am deschis. Nu e durere ca să ne doară, Să ne doboare, nu-i, nici 

Pe bolta pleoapei Stelele îmi cresc lumini, Răsărindu-mă... Sunt doar la o tăcere Depărtare de tine, Și parcă toate vocile Ne-ndreaptă unul către Altul... În floarea mea de absurd Iambi vechi mă Transcriu din nou, 

Si plouă iar și picură mărunt Și norii-s grei și totu-i nemișcare, E-ntunecat și timpul e cărunt Tot așteptând în loc, un strop de soare. Printr-o perdea de ceață copacii par fantome Îmbrățișați de iele 

aş putea... să-ți simt pulsul sub pielea mea, ca zborul unui colibri, la început de luna mai, când cireşii îşi cern florile peste lumea amorțită. ...să număr suav zilele de pe urmă ale iubirii pe 

Or să vină apele, îţi spuneam, vijelioasele ape, care acum sînt cuminţi, şi o să măture totul, maşinile, florile, chioşcurile de ziare, tot ce se întinde acum liniştit privirii va dispărea într-o clipă, care pare 

Varsă-te inimă-n picuri de ploaie Să ud pământul cu sufletul meu, Dragostea cerului cadă-n șuvoaie, Răsară-n toate lin, Dumnezeu. Varsă-te trup ostenit într-o mare, Treci gândule peste munți, ca un nor Cuprindă florile raza de 

Ma bate gândul și m-alungă De pe retina ta de foc Iar așteptarea mea e lungă. Sunt un nebun fără noroc. M-ai întrebat încotro plec Și-ai vrut sa mergem împreuna Și nu c-aș vrea ceva 

Zâmbeşti înmărmurit când mă ştii acolo, cu talpa pe linia de start, în labirintul ăsta de care ne temem amândoi. Te invit să fii umbra din aşternutul meu, umbra care doarme cu sufletul la gură, 

Frumos e-n visul tău, frumos - ma-ndeamnă vorbele-ți duioase să ramân... și dinspre piscul vreunui deal înalt nici prea fecund, nici prea banal cobor spre tine-n pas hoinar mergând pe jos…. frumos in visul tău, 

Din șoaptele prea mute, rămase nerostite De buzele prea arse de lacrimă și dor, Se scriu mereu balade în sânge plămădite Strigând după iubire în gândul călător. Se-aștern cuvinte vechi, cu lacrimi împletite, Se nasc