Cenaclul

"ce frumoasă ești când dimineața pe balcon îți scalzi ochii și sufletul într-o mare de soare sau poate pentru tine toată lumina e un ocean de soare te întinzi și în tine răsar curcubeie după 

Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns. Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău, mergem pe acelaşi drum. Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor, Genele mele îţi mângâie obrazul. Mi-ai sărutat 

Soarele nu mai sărută pământul. Vântul nu mai are stare. Glasul timpului scrâșnește crengile amorțite ale copacilor încărcați acum de amintiri grele. Frunzele se dezlipesc de propria inimă. Se aruncă îmbătate, parcă, de iluzie într-o 

Greieri cântă lin în întuneric Luna luminează-n cer, feeric Câte-o stea sclipește tremurândă, Licuricii se aștern la pândă, Și-n livada mea o mierlă cântă. Se adună la căderea nopții Rândunelele pe stâlpul porții, Pe sub 

Iubita mea, hai să fugim în lume, hai să ne pierdem urma, să gonim și când o fi - în ceasul serilor nebune - cu tot ce suntem noi să ne iubim. nu vreau alai 

Dansează-l cu mine când vântul îşi scrie poemul de fum pe-o zare-nrobită de gândul că nu i-a rămas niciun drum pavat doar cu bune intenţii. Dansează-l cu mine şi taci privindu-mă doar.N-am pretenţii vreun alt 

Te-aş smotoci un pic, te-aş burzuli şi te-aş îmbrăţişa sărutându-ţi iarăşi inima. Aş mângâia-o cu vârful degetelor de la mâna dreaptă atunci când aşezarea în mâna stângă şi-ar potrivi şi iar aş săruta-o să fiu 

Macazuri plâng sub dârele din mine, Când trenuri işi aruncă norii-n zare, Cu ţipete prelungi, de fluiere prea fine, Sã poată plânge-a noastră defazare. Cantoane părăsite cresc sub dealuri, Când ochii ţi-i privesc prin sticla 

Te iubesc aproape, te iubesc departe, Am în ochi dorințe, multe stele sparte; Ești așa nespusă... De o viață-ncoace Tac orice îmi spune gândul tău când tace! Aripile noastre, două mări tăcute, Se vor face 

Tu esti apă, eu sunt foc Dă-mi răspuns la acest joc! Eu sunt Soare, tu eşti Lună Zi şi noapte împreună. Tu şaten, iar eu sunt brunã Ce prin vise se cunună. Eu sunt mare, 

Eu n-am avut niciodată inimă, Iar dacă am avut, a fost din piatră. Am spart-o-n bucățele și am păstrat-o-n porțelanuri Pentru că acum era a altcuiva. Eu n-am avut niciodată suflet. L-am izbit de ziduri 

Ne căutăm, orbecăind prin gânduri, Greu domolim neliniști bănuite, Toamna-și împrăștie roua-n crânguri Iar zilele sunt gri și veștejite. Buchete de întrebări revin, pe rând, Nu renunțăm la visele pierdute, Petalele pălite de curând Renasc