Cocorii din suflete se duc departe
Iar apele reci ne inundă privirea.
Cu forţă adâncă un frig ne străbate
Şi-o toamnă pustie ne răpeşte iubirea.
Ne vin din adâncuri , din epoci trecute,
Sclipiri diafane de duminici albastre,
Ne cheamă… ne-alungă… uşor abătute,
Cernite de vreme, de toamnele noastre.
Eu caut în unghiuri fărâma pierdută,
Tu ca într-un cerc te roteşti, în zadar,
Mirarea-şi ia zborul, tăcută, ne uită…
Ne lasă în toamna pustiul amar.
Cu umbrele-adânci încrustate de vreme,
Cu cer înnorat şi cu stele sihastre,
Ne trecem prin timpuri ce vor să ne cheme
Din toamne trecute in toamnele noastre.
