eu stau și te privesc tu-ncerci să rupi o rază din tăcere și să mi-o strivești de tâmple... nu știu ce să îți spun. cuvintele m-au părăsit de multă vreme și în fuga asta după
Există oameni care rămân in inconstienţa nopţilor tale, precum niste săbii care te-au tăiat in bucăţi şi care din când în când ti se mai răsucesc in rănile nevindecate. Există oameni care de fiecare dată
Scoateţi-i otrava din ochi, din urechi, din degete. Îi curge prin vene demonul cu o mie de feţe, se mişcă haotic, aruncă priviri fixe, goale şi abstracte. Îi sugrumă mădularele. Se aud suspine! Scoateţi-i demonul!
lupii încă mai sfâșie din carnea timpului flămânzi nu se mai satură de tăcerea mea de ființa mea ghiarele încă mai zgârie pereții clepsidrei în care mi se scurge rana, ființa şi neființă prin gura
Copilul de ieri aleargă prin suflet iar eu, adultul de azi, alerg după el în speranţa că, preţ de o clipă, îl voi face prizonierul meu asemeni lui Vasile Voiculescu care şi-a dorit, cândva, să-L
Tu stai pe-un mal și mă privești Iar ochi-ți cânta doar strigarea Și poate că ai vrea să pleci Dar oasele nu îți ascult-acum chemarea. Poate că ieri ai mai zâmbit Atunci când mi-ai zărit
Viață! Mi-ai putea fura oricând orice...știu, Bucuria momentelor cele mai simple, când simt cu adevărat că trăiesc, lumina soarelui care îmi mângâie nu doar chipul ci și sufletul, vântul care îmi dă aripi, formele și
uite, iți propun un joc: tu fă-te că nu mă cunoști, eu mă prefac că nu te știu, și - așa - lumea ne va crede străini, apoi hai sa ne întâlnim, iar eu învățând
Ziua in care te-am cunoscut.. Te stiam din vedere de mai mult timp, insa intr-o zi de toamna am reusit sa te cunosc. Zambeai, ma priveai, te priveam, radeam si povesteam de parca nimic altceva
Cu zat şi vise te pictez pe piele, Când zorile-mi bat darabana in plafon, Iar noaptea fuge slutã, in proptele Şi-o inima repetitiv, tot sare-n patefon. Cu ape reci, pe tample te-alint, Dintr-un izvor ce
Mă doare că nu ştiu nimic de tine, Că nu te-arăţi pe niciun drum de vis. Vreau să te-aud spunând atât: "Mi-e bine! Încă nu m-a-nghiţit niciun abis!" Nu am ales să-mi pese, dar îmi
e atâta ploaie încât nu se mai aude sunetul zborului aripile mele atârnă de pleoapele cerului şi sufletul a rămas cenuşa trupului dincolo de ziduri
cărarea mea e zidită din cuvinte și din rodnice vise menită să-mi poarte pașii o clipă cât o secundă de fericire copaci albi și albaștri o străjuiesc învăluindu-mi plânsul în roua dimineții, tăinuindu-mi sufletul și
Suntem într-o-închisoare niște umbre Mereu zbătând gamele de pereți, Niște cobai prinși între gratii sumbre, Experimentul suferindei vieți. Și mergem din durere în durere, Pășim cu teamă între chin și chin, Luptând nedrept cu-a iadului
Ce zgomot trist fac inimile noastre atunci când se iubesc, Ca într-o lume în care lupte puternice se răspândesc, Ca și atunci când se nasc obsesii pentru tot ce-i nebunesc, Lăsând în urmă tot ce