protestez împotriva absenţelor! împotriva genunchilor de ceară ce ne cresc zilnic în timp ce ne prelingem alene, parşivi unii printre ceilalţi, amestecaţi, primitivi, măcinaţi uscat la moara gândurilor despre roza trecută a muririi şi-a vânturilor
Sclipesc în frunze năluciri de ducă Şi prin copaci dorm vînturi de nevoi, Pe mine iar un dor ciudat m-apucă, Şi mă gîndesc subit la amîndoi. În miezul toamnei scîrţîie o roată Şi boii trag
Azi, iată, ne-au călcat pe suflete barbar Cu grei și noroioși bocanci de turnători, Nu ne-au lăsat uitați în zarcă iar, Dar ne-au chemat ca să murim de mii de ori… Și ne-am luat pe
E înc-o toamnă gata de plecare Stoluri gălăgioase trec spre sud ducând pe aripi umbre de schimbare prin ceţuri albe. Parcă te aud venind pe ţărmul dinspre rătăcire cu paşi mărunţi, trudiţi şi apăsaţi. Scutur
Ajută-mi Doamne să îl uit, ia-mi toate amintirile cu noi îmbrățişați, Tu fă ce ştii, (nu mai avem un cuib), poate le înțelegi rostirile şi vă vorbiți ca-ntre bărbați. Şi n-aveam alte odăițe, ne viețuiau
Cea mai frumoasă dintre toate este copilăria! zice adolescentul. El, se mai trezeşte încă printre jucării, Şi mai visează la zmeii hazlii. Cea mai frumoasă dintre toate este adolescenţa! zice tânărul. El este încă nostalgic,
Femeie de lut cu chipul primăverii pe buze, Demonă cu tandre glasuri înfipte violent, Zi clară cu adieri trecute-n unghiuri obtuze, Noapte senină cu stele tresărind greoi, atent, Mi te-ai arătat în beţia de contururi
De data acesta nu te-oi mai lăsa să pleci Te voi arunca în flăcări ce vor arde-n veci Te voi răstigni la cer, te-oi cutremura Până ce-mi vei cere de tine-a mă-ndura. De data aceasta
în sufletele tuturor stau scrise veacurile, cu răni neatinse de nimeni. inimile noastre aşteptânde, umblate-n lung şi-n lat de prea multă lume ostenită, adăpostesc glasurile lor: timpul nu uită! el trece doar... în cea mai
Atunci când zările amar pictează norii, Cu triste lacrimi gri de ploaie scurtă, Tu treci păşind prin gândurile florii Ce zace sub fereastra dintr-o iurtă. Trec nori vâslind agale cãtre răsărit, Cand mi te vad
Unde-i, toamnă, vara ta, ziua cu miros de nucă, unde –s strugurii de vin, unde-i dorul tău de ducă? să m-așez în pragul serii descântat de înfrunzire și să-mi fie dorul iar punte spre copilărie.
Între ultima oră din noapte și întâia oră din zi, voi lepăda cămașa trecutului și voi muri. Și, cine știe, poate că spre dimineață, mă voi trezi într-o altă viață... cu o nouă cămașă, un
Şi când tărâmul meu va dori să-i calci pe frumuseţi, voi trimite păsările să te cheme. Vântul am să ţi-l trimit drept călăuză. Înaintea paşilor tăi va aşterne covor moale de frunze să-ţi fie sub
Ne ştim? Daaaa, parcă ne-am mai întâlnit privirile prin iarba necosită a unui vis plăpând şi hămesit de dragoste... Ţi-am fost şi-atunci ispită și m-aşteptam ca-n gânduri să-mi mângâi obrazul fin, ca pârgul de caisă.
Noiembrie păgân și dur Ajuns-ai iute la hotare; Pe-o mătură de vrăjitoare Naști din albastru, griul sur. Te dai naiv, frumos și blând, Arunci cu raze la derută, Dar pregătit, după redută, Stai să ataci
