Poezie

Câte fulgere, câte trăsnete, câte dezastre, cât potop, câtă urgie, cât prăpăd, câtă pacoste, câtă dragoste Între noi.

În bătaia ploii iară Ne vom cufunda barbar, Ca-ntr-o liniște avară Ne cuprindem... iar și iar... Iar las dorul să grăiască Și s-adune-n sânu-i cald Toată larma tinerească Mirosind a mir și brad... Căci ca 

îmi place să scriu scrisori. doar că… încet, încet la capătul firului n-a mai fost nimeni să mi le primească . a-mbătrânit hârtia, cerneala are spori fungiformi, miroase a trecut, a alaltăieri. mâna mi s-a 

dacă iau creionul green pacifiştii ies cu pancarte în faţa primului vers de parcă aş fi regina defrişărilor nu tăiaţi copacii strigă învârtindu-se în cercuri concentrice în jurul paginii virgine să moară bărzăunii şi ghionoaiele 

Nu te mai văd nici în oglinzi de ploaie, nici în ferestre albe de poem, nici în a verii, de granat văpaie dar pot să-ţi simt tristeţea şi mă tem că-ţi porţi pe umeri mările-amorţite 

A uitat... s-a cufundat în albul gândurilor mele și s-a îmbrăcat în gri-ul bucuriei de-a trăi. A uitat... nu trebuie să ating nimic căci la căldura sufletului meu, tot învelișul ei se desface arzând în 

să vorbim din nou mai întâi în şoaptă pe sub masa tăcerii rotundă şi goală apoi să ne scuturăm verbele de colbul neîncrederii ca să dezlipim umbrele autocolante ai aceloraşi zori să profităm din plin 

Pentru tine şi pentru cărările tale am băut un pahar cu apă din acelaşi izvor îmbrăcat cu puritatea neînceputului. Şi zbor m-am făcut, doar să-ţi citesc în palmă, precum căprioara ce îşi adapă trupul zvelt 

Intind o mână, tu cealaltă Un pas în față, tu mă agață De tine și de viață laolaltă Fă doar un pas, ca de ață. Trage-mă spre tine spre veci Să nu cunosc brațe reci 

Uneori iți e adus de o pânză de apus, de o floare, de un zbor, de un puișor de nor, de o blândă mângâiere, de - o dorită revedere, de un pod de curcubeu, de 

Mă voi ascunde în steaua vorbitoare de oameni, de iubirile ei nenăscute, voi păşi, ca şi când de tine îmi vorbeşte, ca de ape preasărate ce aruncă epavele în cer, să aibă stelele vorbitoare de 

Plouă veneric, murdar, cu îndârjire. Plouă ceţos precum nămol s-ar toarce peste fire . Din cer s-ar scurge cimitire. Plouă monstruos până la os, plouă încreţit plouă f ă r ă d e l e 

Prea grele sunt acum frunzele din parcul tău peste glezna uşoară ca o iubire străveche, Neostoit e şi frigul ce-ți pătrunde cu ploaia în barba înghețată, un sărut ce mereu Îmi cuprinde inima pereche. Te 

Ea, pasărea stătea la fereastra mea. Eu, o priveam, încet ─ fără să o sperii. Ea, parcă mă întrebă: Tu, ce mai faci? Eu, i-am răspuns din gândiri, şi din priviri: "Sunt bine, mi-era dor 

Oare cât de rece este apa mării în astă toamnă? La fel precum era în ceea primăvară? De ce la amintirea ta al ei val mă condamnă? De ce de luni întregi ea sufletu-mi răstoarnă?