Poezie

Şi ai venit, iubirea mea frumoasă în zorii unui vis ce l-am avut când nu ştiam ce însemna "acasă"... La uşa-mi de hârtie n-ai bătut şi nici nu m-ai strigat pe la ferestre de gând, 

Ai buzele sculptate-n ruj pe-o boltă Dintr-o capelă părăsită-n nori Când asfinţitul se aşterne în recoltă Printre-a butucilor... erotice orori. Şi ochii ţi-i iţeşti timid prin pâcla verde, Ce se înaltă dintr-un biet Cezanne, Când 

Te duce ploaia asta prea departe. Să te privesc plecând? Abia-ndrăznesc. Rămâi în vis dar… visele-s deşarte... Când umbrele în noi se înteţesc și-n jur se-ntunecă a întomnare îmi reazem iar povestea de tăceri și 

Dacă ţi-ar lipsi lumina ochilor, ţi-aş dărui câmpuri de irişi să-mi poţi vedea dragostea. Dacă ţi-ar lipsi umbrele tălpilor, ţi-aş dărui aripi să-mi poţi paşi apăsat pe suflet. Dacă ţi-ar lipsi duhul dulce al buzelor, 

Mă străduiesc să înot către țărm. Peștii ispitelor se-agață de mine ca semnele de-ntrebare... Mă opresc când și când, prinsă în balonul de săpun al vreunui gând, cred că mă-nalț și iar mă scufund. Ideal 

Dimineata rece de toamna Cu zeama de frunze pe strazi Din cer curg bucatele de nori de iubire de doi...

Vai, putrezește nucul, e plin de scorburi, trunchiul Și nimenea nu știe din care vremuri vine, Era bătrân când tata, la umbra lui, cu mine Stătea în miez de vară și își pleca genunchiul Rugându-se 

Acasă-i locul de-nceput, îl ştii... De unde am plecat copii. Acasă-i vatra, cea de dor, Cea-n care ne-am lăsat cu-onor Bunicii, satul şi părinţii. Noi, am plecat mânaţi de soartă, Să dăm destinului ce cată. 

Aștept să-mi scrii, de parcă luna Din drumul ei s-ar fi oprit, Ca și cum s-ar fi rătăcit De stele, pentru totdeauna. Și căutând cu-înfrigurare Sub candelabrele lucind, Presară lacrimi de argint, De la luceferi, 

Cum să-nțeleagă alții ce-i dorul românesc, Când limba lor nu știe acest cuvânt divin? De-ar căuta și-n stele și-n lună, nu-l găsesc, Căci dorul nu respiră în sufletul străin. Cum ai putea să știi tu, 

Şapte zile-n săptămână, Şapte flori la mine-n mână. Luni laleaua e discretă, Mov sau albă-violetă. Marţi magnolia sususpină, După-o zi din săptămână. Miercuri margareta albă, Stă în stratul din grădină, Suspinând după lumină. Joi e-ntr-o 

Tu ai un semn de ?-n priviri Un semn al ! în trecut O ,-n prezent Și •••-n viitor. Tu ai un fel al tău, a-l nimănui Eu îți sunt doar o simplă întrebare. Tu-mi 

Povestește-mi despre tine. Ce-ți trezește gându-n zori? Înspre unde și-nspre cine toată ziua-ai vrea să zbori? Povestește-mi cum se vede lumea prin ocheanul tău și povestea cât de verde ți - e în coajă? Cât 

Coborâse în păsările moarte zborul să le salveze şi în umanitatea celor o mie de punți, Pădurile cerşeau pe metereze Pentru ultima dată un alt nimic umplut cu speranță, Un alt abis în ecoul unor 

Mi-e toamnă azi... Numai puțin. Și îmi zâmbește roș-gălbui, Un vechi refren... nu-l mai retin. În vârf de deal, Gutui. Mi-e toamnă azi... Numai un strop. Un colț de cer mai azuriu Acoperit de-un nor