Poezie

Am mai rămas o vreme să-ţi scriu cu mâna acestea ce de-abia mă ascultă în trupul vlăguit, aproape ucis, pentru liniştea mea şi pentru sufletul meu, doar pentru ele ţi-am scris. Tu mă iartă de 

Ieri m-ai intrebat... Esti sigura ca sunt cine trebuie sau sunt doar un perete? Iubitul meu... Tu EȘTI ... Ești TOTUL meu din care trăiesc pentru care trăiesc și pentru care aș muri, Ești peretele 

Bună! Eu sunt OM Tu? Cu cerul zgândărit de stele și lună Mă joc cu întunericul Îl bucățelesc Îl împart, Să-i curgă lumina de mâine Peste al lor vis. Bună! Sunt OM și Doresc ca 

Mi se făcuse somn de-atîta mers şi m-am întins pe tăietura galbenă a unui copac. Nu am mai apucat să adorm, căci spatele mi s-a udat de seva albă care mustea înăuntru şi se ridica 

Să crezi, copile-,n poveste să crezi în tot ce-i frumos deasupra de lumi numai este decât Dumnezeu și-un înger, copile, sfios! să crezi în minuni solitare în basme să crezi și în zmei în zâne, 

De mine vreau să-ţi amintească ploaia când îţi mângâie chipul răvăşit, să-ţi şiroiesc prin gânduri iar văpaia acestei veri, în care ne-am iubit să nu se stingă-n tine niciodată. În orice siluetă să mă vezi 

Iubito, hai să îmbrăţişăm copacii Şi paşii să ni-i scufundăm în iarba udă, Cu braţele sã smulgem dintre nori haragii Când toamna în pahare ne asudă. Iubito, hai să ne scăldăm în ceaţă finã Şi 

În veri sau ierni pierdute pas cu pas, În vocea ta, în mersul tău, oricând, Printre pedepse și stingeri ale vieții Ne-am întâlnit neașteptat! Mi-aș fi dorit să am puterea De a opri până și 

Cum să iubesc? Nu ştiu a-ţi arăta. Cum să trăiesc? Nu ştiu a te-nvăţa. Cum să ascult? Nu ştiu a-ţi povesti. Cum să visez? Nu ştiu a-ţi desena. Dragostea mea s-a ascuns de lume şi 

Din pânza rece ce curgea Pe sub pământ, cândva... Am scos sus, la lumină Cu cofa plină, Apa vieţii. Din firul apei, am luat Atât cât soarta s-a-ndurat. Născută apă-n strat freatic, Noi am trudit 

Încă îmi şade sfios pe perete calendarul de anul trecut cu ultima zi a lui iulie încercuită, celelalte luni, celelalte zile au urechile ciulite şi ne întreabă în şoaptă, când ne împăcăm. Dacă-ţi faci rânduială 

Du-te lună și te-ascunde După nori, pe nu știu unde, După nori și după stele, După lacrimile mele. Stelelor, vă stingeți toate, Să coboare neagra noapte, Să învăluie pământul, Precum mi-a-învăluit gândul. Bolta cerului să 

Mânuțele-n pernă pune-ți,copile, și dormi legănat, de-ngerași ocrotit, cu tine în gând, număr nopți, număr zile, asa vreau sa fii: mereu fericit! Și carul mare din cer te veghează și luna și ea se plimbă 

Se poartă alb-negru pe ceruri și-n gand și-n zorii de zi și-n primul cuvant, cerneala aleargă, pigment nu-și găsește, iar pana (tot albă) cuvântul greșește speriată de ploaie-n sincopa-i vioaie; sub norul integru se poartă