Încă îmi şade sfios pe perete
calendarul de anul trecut
cu ultima zi a lui iulie încercuită,
celelalte luni, celelalte zile
au urechile ciulite
şi ne întreabă în şoaptă,
când ne împăcăm.
Dacă-ţi faci rânduială prin odăiţă,
mai păstrează încă o vară ziua aceea
să-mi ţină de cald şi de urât,
să mă respire
şi în urechi să-mi fie cercei,
iarna asta, ai văzut şi tu,
s-a pornit mai devreme,
mult mai devreme ca de obicei.
Aşa mică şi fragilă,
n-o dau pe nicio zi de mâine,
vreau s-o am în minte
fără niciun fel de falsă iubire,
vreau să-i adulmec stările,
starea aceea de graţie,
a frunzei şi a lacrimei,
ele două s-au întâlnit
şi ne-au frunzărit,
până la urmă, călcându-ne.
Când s-au pornit ploile,
ale mele din toamna asta,
s-au îndulcit pe acoperişurile viilor,
o să le iau şi cu frunzele tale
o să fac o dulceaţă
între coperţile
acestui sfârşit de septembrie
şi cu un pahar cu apă rece
o să te pregătesc
într-o farfurioară din porţelan de Bavaria,
să te mai rătăcesc
până o să cred că ai venit în vizită.
Aşa mică şi fragilă,
vreau s-o ţin minte
să mă cuibărească
şi în urechi să-mi fie cercei,
iarna asta, ai văzut şi tu,
s-a pornit mai devreme,
mult mai devreme ca de obicei.
Dacă-ţi faci rânduială în odăiţă
Să nu uiţi, să nu uiţi…
