Poezie

Du-te lună și te-ascunde După nori, pe nu știu unde, După nori și după stele, După lacrimile mele. Stelelor, vă stingeți toate, Să coboare neagra noapte, Să învăluie pământul, Precum mi-a-învăluit gândul. Bolta cerului să 

Mânuțele-n pernă pune-ți,copile, și dormi legănat, de-ngerași ocrotit, cu tine în gând, număr nopți, număr zile, asa vreau sa fii: mereu fericit! Și carul mare din cer te veghează și luna și ea se plimbă 

Se poartă alb-negru pe ceruri și-n gand și-n zorii de zi și-n primul cuvant, cerneala aleargă, pigment nu-și găsește, iar pana (tot albă) cuvântul greșește speriată de ploaie-n sincopa-i vioaie; sub norul integru se poartă 

Țin doliu alor mele gânduri Ce mi le furi neîncetat. În patimă-mi transformi cuvântul Plin de-un fior neîncercat. Noaptea îmi apari în vise Cu-n buchet de Nu mă uita, Cum pe cer, în stele-s scrise 

Te-am sărutat cu soarele, căci sufletul meu se plimba, cu razele lui jucăușe, în pridvorul zorilor, între cer și pământ. Te-am sărutat cu gândurile, lăsându-le să curgă de la soare la pământ, într-o cascadă de 

De n-ar fi să rămâi... ce pot eu face, Decât fântână unui dor adânc şi greu să fiu? Să limpezesc cu lacrima-mi desfrâul unor ape Ce fac cărări iubirii şi tot spre tine curg... Visez 

Frumoasă și tulburătoare, Visele-i dulci le răscolește. Și o inspiră, ca pe-o boare. Încet, încet el o iubește, Se-mbată de al ei parfum Și de sărutul cel fierbinte. O pierde însă ca pe-un fum, Dar 

Mi-a bătut la usa casei toamna Imbracata-n frunze ruginii Asternand pe pragul usii mele O speranta vie c-ai sa vii... I-am deschis sfioasa usa casei Loc facandu-i ca sa intre-n hol. M-a privit adanc in 

Te odihneşti sub teama Cu care toamna creşte în noapte, oprit din efortul de a şti că trăieşti. Simţi nisipul cald Ce-ţi mângâie tâmplele reci, asudate De prea-multele griji Ale anotimpului ce va să vină. 

Pune-ţi sub tălpi aceste fărâme Din inima mea căzute curând Dezleagă-le taina, tomnaticul gând Nicicând n-ar putea să dărâme Cetatea de doruri zidită în plâns Cu mâini şi lumini tremurânde, Vezi urmele-acestea plăpânde? Nisipuri de 

În chip de Adevăr și de Iubire Tresaltă-n suflete nebiruite mărturii, Ce-și decorează mantia de dor, în înfrățire, Crezând făr’ de mirare în virtute, mii și mii… Se lasă-n voia unui veac ce stă la 

Du-mă pe brațele tale de vânt. Pe note înalte-am să râd și-am să-ți cânt. Du-mă pe brațele tale de stele. Vedea-vei lumina-n privirile mele țâșnind către lume. Uimită de forță va știi-ntr-o clipită că iubirea 

Tu chiar dacă nu ştii, mi te-ai născut de ziua Sfântului Matei şi de atunci avem amintirea paşilor pereche, la culcare ne trimit aceiaşi zei, pentru acelaşi somn de frumuseţe. Tu chiar dacă nu ştii, 

Indiferent de toate sunt momentan. Vindecat, nu ştiu, cel puţin la adâncimea aurului negru pierdut sunt şi poţi aprinde metri cubi de metan doar să observi sufletul meu în mici bucăţele, cândva integru. Provocatoare este