Te odihneşti sub teama
Cu care toamna creşte în noapte,
oprit din efortul de a şti
că trăieşti.
Simţi nisipul cald
Ce-ţi mângâie tâmplele reci, asudate
De prea-multele griji
Ale anotimpului ce va să vină.
Numeri secundele ce au mai rămas
Până la momentul despărţirii de anotimp
şi te lipeşti de caldarâmul
Ce păstrează încă urmele întâlnirilor voastre.
Îti atingi inima într-o bătaie de secundă
şi simţi
Cum se precipită aşteptarea
Unui septembrie senin şi roditor…
Frunze uscate izbesc în geamurile crăpate de atâta ploaie.
Eşti singur şi guşti din fructul
uitat pe masa tăcerii voastre.
şi parcă ai vrea să mai zici ceva despre vară.
