Mi-a bătut la usa casei toamna
Imbracata-n frunze ruginii
Asternand pe pragul usii mele
O speranta vie c-ai sa vii…
I-am deschis sfioasa usa casei
Loc facandu-i ca sa intre-n hol.
M-a privit adanc in colt de suflet
Tresarind amar vazand ca-i gol.
A intrat lasand sa-i cada haina
In bataia vantului ploios,
Asternand covor de frunze moarte
Intr-un fosnet viu si zgomotos.
M-a cuprins in bratele-i vanjoase
Si crezand ca-n ea te intalnesc,
Cautam prin crengile-i uscate
Chipul tau cum azi mi-l amintesc.
M-a privit ironic toamna rece
Rasufland spre mine dor pustiu
Si-a rostit cu voce grea si groasa:
“Il astepti …dar el nu mai e viu!”
Am lasat sa-mi intre-n casa toamna
Caci uitasem in iertarea mea
C-a venit atat de nemiloasa
Cu un an in urma sa te ia.
Am uitat cat rau starnise-n mine
Cand te-a luat venind atunci cu ea,
Asternand covor pustiu de lacrimi
Intre noi, grabind plecarea ta.
Mi-a batut la usa casei toamna
Imbracata-n frunze ruginii
Si-am lasat-o sa imi intre-n suflet
In speranta ca vei reveni…
