(N-am ştiut cât de aproape era depărtarea ta, până când ai oftat, respingând trei infinituri deoadată.) Timpul stătea într-o poziţie incomodă înghiţit de ultima eternitate. Bătrân cât toate vremile, îşi ostoia foamea cu matricea fericirii.
Doamne, câtă risipă de culoare e-n toamna asta! Cât de mult frumos se zbuciumă-n lumină când e soare că îmi stârneşte-un dor de mers pe jos prin frunzele acestea risipite de nemiloase vânturi pe cărări
Bate vântul frunzele Și-mi leagănă visele, Soarele, până se stinge, Aripile mi le frânge. Plouă ploaie-în părul meu, Să mă fac un heleșteu Și-n oglinda apelor, Stingă-se lumea de dor. Ieși lună de după nori,
Într-o zi, cred că ieri, am rupt o floare și am rugat-o să-mi vorbească de tine, iar ea – frumoasa – a început sa inflorească.
Ce zodie-nveninată te-a adus pe lume? Tu ce-mpleteşti minciuni în şirul elocinţei, De spui că mă iubeşti, te-ntreb anume Veşmânt pentru iubire e rasa suferinţei? Zâmbind împrăştii-n jurul tău otrava Deşartelor credinţe în lacrimă şi
Curg streşinile-nlăcrimând viori, Ce-ardeau acum o lună… Pastel de vremuri şi culori, La geamuri se adună. Perdele flutur răspândind fiori, De rece dezmierdare… Si se aud din depărtări, Chemări de răpitoare. Stă zgribulită într-un strigăt
E o frică aşezată pe secunda în care îţi numeri paşii, nu ştiu s-o numesc, dar e posibil ca nici un paznic de păcate să nu mai primească flori la uşa raiului. O să rămânem
Aș putea să-ți fiu soare Rază în a curcubeului culoare Să-ți mângâi cu căldură chipul Să-ți învelesc cu iubire trupul. Aș putea să-ți fiu furtună În stropi vii să mă preling Peste trup și să
Îmbrăţişam copacul bătrân, ostenit de bătaia puştii atunci când căprioara s-a ascuns în spatele lui. Urma glonţului s-a umplut acum cu botul umed ce-l sărută în fiecare zi şi îl adapă să-i mai rodească frunza
Pictat, tu îmi zâmbești Ca din oglindă... Sau parcă nu... Aievea te privesc- Ești fluturele-n care-ncearcă Să se prindă Văzduhul meu puternic De lumesc. În orizont, la margine De mine, Mii de hotare ne-au înlănțuit-
Sunt gelos pe frunzele care cad și pe hainele care te ating, pe soarele care iți alintă chipul pe somnul care te învăluie, și - de un timp încoace - pe oglinda care îți redă
O, cum se înfruntau voinţele noastre Ca două corăbii de luptă în larg! Dedesubt în cală inimile tăceau… Doar şerpii gânduri şuierau pe catarg.
Mi se cojeste vara de pe piele Las dara pe trotuar, Bucati de soare curg Caldura nu mai vede Furtuna e pe drum. Mi se zbate vara in piept Respira greu, uscat Simt cum se
astăzi spitalele au fost pline de mine și ospiciile la fel astăzi am fost bolnav și orfan datorită ție astăzi eu am fost totul pentru toți, dar nu și pentru tine astăzi nu a fost
Când braţele le-ntinzi ca să cuprinzi un ciung Şi năzuieşti ca să se bucure de-mbrăţişare, Iar el te muşcă, adânc, până la os, până la nervi Şi-apoi îţi scuipă-n faţă degetele mâinii-ntinse Şi ţi le-nfige-n
