Beau singurătate îmbrăcat în albe veşminte
De plăcere sau tăcere, ecou către cele sfinte!
Sănătatea sufletului meu strofe neterminate,
Nopţi nedormite, vanitate, atâta răutate.
Cerând voie să-mi fie dor într-un mod alert
Să pleci! Să rămâi? Să nu te întorci! Eu nu iert!
Cuvinte găsite-n adâncimea lor uşor,
Amărăciune, furie, violenţă, om dator.
N-am reuşit să arunc tabloul tău, sunt personajul rău,
Ce zile să-mi mai ţină sentimentele-n frâu?
Sunt o haină veche aruncată-n râu,
Sunt acel egoist scufundat în hău.
N-am încetat să te iubesc, cum nu înţeleg
De tine desculţ alerg să-mi aleg
Locul, umbra şi-ntunericul în melodia ta,
Mă ucide ea. Sunt pustiit de inima ta.
