astăzi... ploaia asta rece ne spintecă... stoluri întregi de păsări colorate, se adună, adesea, tiptil, în siguranța negrăită a cerului inimilor noastre. noi ne ținem mâinile strâns împreunate în poală, şi ne promitem că puțin
Luptător în straie vechi cu mâini crăpate de răbufnirea sufletului. Săbii înfipte de dorințe și ochi încețoșați de fum. Priviri blurate, neclare te caută știind că ești acolo. La capătul mesei.
Lasa-ma parfum de flori Lasa-ma verde Lasa-ma izvor Lasa-ma frunza-n copaci Lasa-ma soare pe cer Lasa-ma pasare-n zbor. Tu, toamna! Mai lasa-ma inca un pic, Sa-i simt verdele-n vene Sa fug desculta prin vise Sa
De ce-o fi așa de greu sufletul când e pustiu? De ce-o fi așa ușor să renunți, să te oprești din zbor? De ce-o fi așa de greu să iubești, s-ajuți la greu? De ce-o
Mi-e dor de cerul meu albastru Când norii nu știau să plângă, Mi-e dor să-mi spună-al nopții astru Că și la mine-o să ajungă. Mi-e dor să văd în orice floare Un zâmbet dintr-un timp
În visul tău, Caută-mă în flori de spin ce-ți vor lăsa Sânge pe haine. Trezește-mă la viață și Închide-mă în palma ta. Privește-mă în ochii înflăcărați... Pâna voi simți că nu mai exist, Voi începe
Cărările muntelui au rămas nebătute de paşii ce odată răsunau a poveşti nescrise încă! Bisericile cu icoane pictate încă aşteaptă tăcute spovada muritorilor sorţii! Marea îşi revarsã valurile reci pe un ţărm al nimănui! Florile
Te-aştept în colibă, e balta aproape, Pădurea, aici, este verde mereu Şi caii sălbatici adorm lîngă ape Și ploaia miroase a lacrimi de zeu. Te-aştept, fără noimă, cînd trenul mai ţipă, Cînd lemnul pocneşte a
"ce frumoasă ești când dimineața pe balcon îți scalzi ochii și sufletul într-o mare de soare sau poate pentru tine toată lumina e un ocean de soare te întinzi și în tine răsar curcubeie după
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns. Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău, mergem pe acelaşi drum. Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor, Genele mele îţi mângâie obrazul. Mi-ai sărutat
Soarele nu mai sărută pământul. Vântul nu mai are stare. Glasul timpului scrâșnește crengile amorțite ale copacilor încărcați acum de amintiri grele. Frunzele se dezlipesc de propria inimă. Se aruncă îmbătate, parcă, de iluzie într-o
Greieri cântă lin în întuneric Luna luminează-n cer, feeric Câte-o stea sclipește tremurândă, Licuricii se aștern la pândă, Și-n livada mea o mierlă cântă. Se adună la căderea nopții Rândunelele pe stâlpul porții, Pe sub
Iubita mea, hai să fugim în lume, hai să ne pierdem urma, să gonim și când o fi - în ceasul serilor nebune - cu tot ce suntem noi să ne iubim. nu vreau alai
Dansează-l cu mine când vântul îşi scrie poemul de fum pe-o zare-nrobită de gândul că nu i-a rămas niciun drum pavat doar cu bune intenţii. Dansează-l cu mine şi taci privindu-mă doar.N-am pretenţii vreun alt
Te-aş smotoci un pic, te-aş burzuli şi te-aş îmbrăţişa sărutându-ţi iarăşi inima. Aş mângâia-o cu vârful degetelor de la mâna dreaptă atunci când aşezarea în mâna stângă şi-ar potrivi şi iar aş săruta-o să fiu
