Dulcele amar al amintirii

Cărările muntelui au rămas nebătute de paşii ce odată răsunau a poveşti nescrise încă!
Bisericile cu icoane pictate încă aşteaptă tăcute spovada muritorilor sorţii!
Marea îşi revarsã valurile reci pe un ţărm al nimănui!
Florile îşi ascund frumuseţea petalelor sub lianele aplecate ale salciei uitate!
Băncile din parcuri trosnesc la atingerea străinilor ce nu ştiu sã le încălzească!
Vântul adie cu regrete de departe iar privighetoarea nu reuşeşte sã le cânte!
Melodiile şi-au uitat partiturile ce odată răsunau într-o boxă improvizată!
Ziua şi-a pierdut soarele şi îl caută prin noapte!
Luna o aude, şi, în tăcerea ei, îi arată drumul înapoi spre cãrãrile rămase nebătute de paşii ce odată rãsunau a poveşti nescrise încă!

dulcele-amar

Gabriela Enescu

Gabriela Enescu Facebook | De același autor

Avocat şi consilier european în domeniul proprietăţii industriale, se (re)descoperă de fiecare dată când se aşază în faţa propriei oglinzi, dând poeziei sale chipul său. Mai scrie eseuri şi proză scurtă. În pegătire: volumul de versuri “Cu tine, nemărginirea”.

Recomandări

Adaugă comentariu