Macazuri plâng sub dârele din mine, Când trenuri işi aruncă norii-n zare, Cu ţipete prelungi, de fluiere prea fine, Sã poată plânge-a noastră defazare. Cantoane părăsite cresc sub dealuri, Când ochii ţi-i privesc prin sticla
Te iubesc aproape, te iubesc departe, Am în ochi dorințe, multe stele sparte; Ești așa nespusă... De o viață-ncoace Tac orice îmi spune gândul tău când tace! Aripile noastre, două mări tăcute, Se vor face
Tu esti apă, eu sunt foc Dă-mi răspuns la acest joc! Eu sunt Soare, tu eşti Lună Zi şi noapte împreună. Tu şaten, iar eu sunt brunã Ce prin vise se cunună. Eu sunt mare,
Eu n-am avut niciodată inimă, Iar dacă am avut, a fost din piatră. Am spart-o-n bucățele și am păstrat-o-n porțelanuri Pentru că acum era a altcuiva. Eu n-am avut niciodată suflet. L-am izbit de ziduri
Ne căutăm, orbecăind prin gânduri, Greu domolim neliniști bănuite, Toamna-și împrăștie roua-n crânguri Iar zilele sunt gri și veștejite. Buchete de întrebări revin, pe rând, Nu renunțăm la visele pierdute, Petalele pălite de curând Renasc
Vin noaptea şi te-acopăr cu lumină... Nu ai habar cum mă strecor în vis, cum te mângâi pe aripi şi-n surdină îţi leagăn pruncii zborului promis. Strâng umbrele de pe tapetul lumii în care-ai să
De dragul tău eu mă topesc agale și ma răsfir în patru emisfere cum se topesc prețioasele metale ca sa se facă sfinte giuvaiere ! ascultă cum răsuni în mine, ecoul tău adânc în ființa
Dacă pașii tăi ar fi cărare Lasă-mi picioarele să simtă căldura pământului. Dacă ochii tăi ar fi stele Lasă-mi privirea să viseze spre cer. Dacă sufletul tău ar fi tunet Spulberă-mi inima și lasă-mă să
De ce prea mult am vrut să pleci? -copil fiind, cu inocență, Gândeam c-atunci când o să treci, voi fi adult cu experiență, Că voi ști face lucruri mari, să merg ca mama la serviciu,
E mai greu până ajungi la măduvă să te sădeşti încă o dată pentru a pune stele şi Care luminându-ţi sămânţa pe îngerii de vineri, până când osul te reacoperă şi te faci corabie pe
Să-mi trimiți, iubito, despre tine, vești, Ce mai e prin lumea care te-nconjoară, Pieptul cui te cheamă să te încălzești Când sub ochiul lunii pielea-ți se-nfioară; Să mă strigi, a taină, când amarul nopţii Scapără
Mi-s gândurile nuferi încătușați de levantul șubred ce i-a cuprins deodată, mi-s spice de grâu pe care le-nnodau păsările-ngenuncheate-n zbor, mi-s cireșe dulci și-amare pe care mi le săltai cândva după urechi, mi-s iarba proaspătă
Nu fac un pas fără să fii cu mine şi nu te las din gând pe nicăieri. Mi-e primăvară-n vise şi mi-e bine chiar dacă-mpart cu tine doar tăceri. Te ştiu ca pe un munte
Dacă ai știi, senina mea, cât de simplu am ajuns să gândesc: Nu mai vreau să beau ceaiul de seară cu Dumnezeu, aș da – în schimb – orice pentru a mă pierde în fiecare
Când valul înțelege că el este oceanul, Și zbaterea de maluri îl duce iar în larg, Rostogolind un vuiet pe ape ca mărgeanul, El spumegă și rupe catarg după catarg, Spinarea-și încovoaie și spumegând se-întoarce
