De ce prea mult am vrut să pleci? -copil fiind, cu inocență,
Gândeam c-atunci când o să treci, voi fi adult cu experiență,
Că voi ști face lucruri mari, să merg ca mama la serviciu,
Habar n-aveam c-a fi adult e mai degrabă un supliciu.
Că visele nu se-mplinesc doar pentru că visezi frumos
Și am aflat că doar în cărți învins e zmeul fioros.
Că lumea-i plină de minciuni si oamenii sunt ipocriți
Deși nu știu cum să zâmbească, pretind ca-s cei mai fericiți…
Când crești puțin și înțelegi, ei aripile-ti vor tăia:
Că “ce știi tu, ești un copil, acum trăiești în lumea mea”
Cu multă-amaraciune-n glas vor spune ei nepăsători
La visul tău copilăresc, că vei putea cândva să zbori…
Iar cei ce vor să te ajute, de alții nu vor fi lăsați
Căci viața are reguli multe și oamenii-s tot mai ciudați;
Cu toții vor s-ajungi departe, să treci în alte emisfere,
Dar nu-ți arată ce unelte să folosești s-ajungi la ele…
Tu nu-ti dori să crești, copile; te joacă mult, pentru noi toți,
Căci vor veni acele zile când ai să vrei, dar n-ai să poți.
Nu-ți irosi copilăria dorind mereu să te faci mare
Pășește mic, în timp ce-aștepți inevitabila schimbare.
Iar când la rândul tău vei fi adult stapan pe viața ta,
Nu-ți uita visul de copil, lucrează la-mplinrea sa!
Vei întâlni destui tâmpiți ce-or să-ți arate aprigi colți;
Tu luptă împotriva lor și demonstrează-le ca poți!
