Mi-e dor de cerul meu albastru
Când norii nu știau să plângă,
Mi-e dor să-mi spună-al nopții astru
Că și la mine-o să ajungă.
Mi-e dor să văd în orice floare
Un zâmbet dintr-un timp ascuns,
Mi-e dor să-mi picure culoare
În gândul de dureri pătruns.
Mi-e dor de stropi de rouă deasă
Ce oglindeau a mea privire,
Mi-e dor de noaptea care varsă
Cascade vii de nemurire.
Mi-e dor să fiu un colț de cer
Și fără nori să ning iubire,
Să pot privi de sus cum pier
Tristeți și dor în amintire.
Mi-e dor s-alerg prin ploaia rece
Cu părul despletit în vânt,
Să văd aievea-atunci când trece
Un curcubeu peste pământ.
Mi-e dor de mine când prea vie
Mă regăseam intr-un cuvânt,
Mi-e dor de-o caldă melodie
Să știu de încă vie sunt.
