Îmbrăţişam copacul bătrân, ostenit de bătaia puştii
atunci când căprioara s-a ascuns în spatele lui.
Urma glonţului s-a umplut acum cu botul umed
ce-l sărută în fiecare zi şi îl adapă
să-i mai rodească frunza încă un an.
E aşa de bătrân,
că mânzele îi înmulţesc cercurile
cu fiecare nechezat
şi îi ridică hore în copitele crude
să-i întărească rădăcina,
atunci când ploaia hrăneşte o altă zi.
Scoarţa e netezită de iarba
ce are în sămânţa ei alte cercuri
ce m-au cuprins în genunchi
când din pomana holdei
adăpam căprioara cu un alt sărut.
Ioana Haitchi

Născută în Năsăud în 16 noiembrie 1967, copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 locuieşte la Cluj. Ea consideră poezia, forma elevată de exprimare a sinelui. Publică prima poezie în 1987 şi are în pregătire câteva cărţi de poezie. Traduce din spaniolă, franceză şi germană, scrie şi eseuri şi proză scurtă.