Crai nou

…privesc departe, atât cât ochii mă pot ajuta… unduiri de fum se ridică către Steaua Polară şerpuind printre norii rari şi pufoşi ca barba lui Moş Crăciun.

E plin de umbre sub coarnele Lunii… e Crai Nou insa fara zapada, gerul uscat , nici el prea aspru, intepeneste noroiul de pe ulite in mici creste uricioase pe care stau in rand, linistite, ciorile.

Pe langa garduri, siluetele grabite ale cainilor adulmeca in cautarea vreunui os aruncat de careva sau a vreunui pui de gaina ratacit de closca si intepenit de frig printre ierburile crescute salbatic. La ferestre clipocesc lumini razlete…anul asta nu avem flori de gheata si o pot vedea pe mama robotind, suflecata, pregatind bucatele pentru masa de Craciun. Copiii… copiii alungati in casa de intuneric, alearga chiuind in jurul mamei care-si priveste zambind ghemotoacele, manjindu-i pe la nas cu faina din covata. Din cand in cand un trosnet surd mai sparge aerul amintindu-ne ca focul isi face treaba. Sobele tolocănesc pline de jarul rosiatic, imprastiind in casa miros de rasina si seu de oaie. Usa sopronului e data de perete, semn ca tata isi face de lucru la lumina chioara a lampii cu gaz atarnate de grinda, fugarind mâţele ce chiorlaie pofticioase la carnatii atarnati la uscat. Din cand in cand se mai aude cate o sudalma si spre blanoasele mustacioase zboara bucati de sipca scoase din peretele sopronului, de parca nu ar fi indeajuns ca si cainele e liber prin ograda.
Cotetul porcului e gol.

Bunicul deshama caii… a mai adus o caruta de lemne de la padure, cu toate ca sunt destule… “sa fie”, sopteste abia auzit, pufaind lacom din tigara storcita. Stiu ca e doar un motiv ca sa ajunga in padure trecand prin valceaua deasa…face acelasi drum in fiecare zi , ca are sau nu treaba, trece pe acolo. Nu poate uita cum zapada a luat-o pe bunica intr-o iarna grea. Venea acasa si a apucat-o intunericul si viscolul pe drum. El a asteptat-o pana seara tarziu cand, disperat, a pornit calare sa o caute…i-a mai gasit doar o manusa…si asta doar cand s-a topit zapada… lumea spune ca au mancat-o lupii veniti pe gheata de peste Dunare…de atunci merge in fiecare zi pe acelasi drum, sperand ca o va zari venind…da…e dus…e dus in alta lume, a disperarii si singuratatii…el cu neimpacarea lui…de ce a lasat-o singura? Cateodata ramane impietrit holbandu-se la mama…stiu ca seamana ca doua picaturi cu bunica… si la frumusete si la vrednicie, asa ca il inteleg… sau cel putin cred ca il inteleg…

Mama framanta cozonacii. Bate aluatul de covata de zice tata c-o s-o sparga, si alta noua e scumpa. O trec sudorile insa nu se lasa. Intr-un tarziu, presara aluatul cu faina, face o cruce usor cu varful degeteleor, abia zarita, acopera covata cu stergarul ala cu pasarele albastre si apoi o aseaza la caldura…sa creasca.

E cald si un miros dulce-acrisor inunda casa…mama a scos oala cu sarmale din cuptor… mmm… sarmalute in foi de vita amestecate cu sorici si bucatele de sunca afumata. Hm…tata iar pitroceste varza…se simte mirosul de peste deal, asa spune mama, “barbateee, vantura si tu varza aia cand bate vantu spre sat”… tata rade zgomotos si face tot ce stie el…

Anul asta nu avem brad. O sa agatam scara mâţei de grinzi si colindam langa soba. Colaceii asteapta atarnati pe sfoara de cuiul de langa usa, merele sunt la locul lor in săcuţ iar nucile coapte in castron, pe masuta de sub geam. Pe ulita e zarva…cica vine popa cu Ajunul… mama isi drege vesmintele scuturand faina isi aseaza cateva suvite rebele sub basma si fuge pe poteca stramta si serpuita spre poarta…frumoasa e mama…ea merge mereu la biserica, tata nu. Si acum suduie indesat… bunicul vorbeste cu caii.

Eu cu sora-mea pandim cozonacii, cainele fugareste matele… la poarta se vede o lumina. Mama aduce popa in casa… ţârcovnicu îi dă bătaie cu Doamne miluieste, popa da cu agheasma si trage cu ochiu la ce e pe masa. Tata sparge lemne cu furia celui care nu vrea sa vorbeasca.

…privesc departe, atat cat ochii ma pot ajuta… si nu vad decat fum.

E Crai Nou si canta ceasul din turn.