Asta a fost cel mai important mereu. Erai acolo.
Ai fost în stradă. La proteste. Erai curajoasă, mândră și dreaptă. Mă enerva vocea ta. Fumai și țineai portavocea. Discutai cu fete, cu băieți, cu presa, Jandarmeria, organizai, negociai. Cred că ai trecut pe lângă mine de 485 de ori. Sau de 48 de ori. Sau doar de 5 ori.
Scriai. Tot. Analitic, invitai la calm și proteste. Și proteste calme. Mereu. În fiecare duminică. Până la final. Atunci am știut că nu renunți. Aproape niciodată.
Ai dispărut. Când a trecut legea. Și a fost bine pentru RM.
Te-am căutat. Un pic.
Nu te-am găsit.
Apoi ai reapărut. Altfel și la fel.
Aveai părul lung acum. Și blond. Și tocuri și un sacou cu mâneci suflecate. Erai la fel de mândră și de dreaptă. Mai tristă. Scriai frumos. Erai frumoasă. Mai frumoasă.
Erai acolo. Lângă mine. Făceai atât de multe.
Acum nu știu. Am orbecăit niște ani. Cred că nu mai văd. Nu mai văd bine. Ești aici. Și nu ești. Nici eu nu sunt. Și sunt.
Cred totuși că mai mult erai. Și nu mai ești. Lângă mine.