Magnifica singurătate

E toamnă, rece, plouă și un vânt
Își răsucește-n frunzele de vie
Un șuier despre ce va fi să fie
Când îi vor fi pământului veșmânt.

Le spune despre iarnă, despre ger,
De zile când văzduhul își va cerne
Un alb ce, peste ele, va așterne
Singurătatea celor care pier.

Răsar timid, prin gurile de horn,
Fuioare noi, ce dau prin lume veste
Că sobele sunt martori de poveste
Când lemne ard în trap de unicorn.

Afară-i mohorât, iar eu îmi scald
Privirile-n fotografia veche
În care tu, cea fără de pereche,
Mă-nvălui cu același zâmbet cald.

Eu știu, așa cum am știut mereu,
Că ție-n toamnă-ți place, dintre toate,
Acea magnifică singurătate
Când ești doar tu regină-n gândul meu.

Daniel Visan-Dimitriu

Daniel Visan-Dimitriu Facebook | De același autor

Profesor de matematică și de informatică, a debutat cu poezie în anul 2002. În 2003, a publicat primul volum- Aquarium. A fost premiat pentru creațiile sale în cadrul unor concursuri naționale și internaționale.

Recomandări

Adaugă comentariu