Jeune et jolie (2013): prostituţie juvenilă în patru sezoane.
Despre misterul adolescenţei şi despre o nouă Belle de jour din epoca internetului încearcă François Ozon să povestească în Jeune et jolie (2013). Cineastul francez a stârnit vii polemici, la festivalul de Film de la Cannes, 2013, când le-a declarat jurnaliştilor că “prostituţia a fost o fantasmă pentru multe dintre femei”. Nu este prima dată când François Ozon se opreşte asupra acestei vârste tulburătoare, dacă avem în vedere şi filmul Dans la maison (2012), unde profesorul Luchini este răvăşit de perversitatea angelicului său protejat. Liantul acestor două producţii poate fi versul lui Arthur Rimbaud – “On n’est pas sérieux quand on a dix-sept ans…” ( “La ani şaptesprezece, nu eşti defel serios”).
Eroina din Jeune et jolie, o frumoasă adolescentă de şaptesprezece ani (de la liceul Henri IV, din Paris), se prostituează, dar nu din raţiuni financiare, ci din motive numai de ea ştiute. După o experienţă amoroasă nu tocmai reuşită, pe o plajă însorită, Isabelle se lansează pe un culoar periculos, amestecând sexul, banii şi pasiunea. Traiectoria aleasă de adolescentă este o cărare riscantă, în căutarea identităţii sale feminine. Fantasmele cu care ea îşi alimentează mintea sunt carburantul psihic pentru drumul ales. Neglijată de mama abia recăsătorită (Géraldine Pailhas), uitată de tatăl biologic, influenţată de site-urile de pe Internet şi de media, bruscată de junele neamţ care-o deflorase, Isabelle va începe o viaţă dublă.
Scenaristul Serge Hefez creează patru timpi (anotimpuri) necesari aprinderii motorului naraţiunii de pe ecran. Melancolia acestei adolescente, din cartierele frumoase, dezgustul ei faţă de ipocrizia lumii adulte o îndreaptă către prostituţie clandestină. Odată intrată pe “calea pierzaniei”, această Lolită din era Internet spune adio traiului tihnit din familia sa burgheză. Lasă deoparte ieşirile la teatru, cu familia, şi frecventează hoteluri mai mult sau mai puţin decente, unde experimentează amorul cu bărbaţi mai mult sau mai puţin afectuoşi. Şi tot despre duplicitate se poate discuta dacă am analiza “onorabilitatea” clienţilor ce-o frecventau pe Léa/Isabelle, majoritatea fiind căsătoriţi. Disuţia dintre Isabelle (Marine Vacth) şi Alice (Charlotte Rampling), din finalul peliculei, este punct de sprijin pentru a înţelege că “nimic nu este nou sub soare” şi că “roata se-nvârte mereu”.
”Baletul” eroinei, timp de patru sezoane, este susţinut de muzica profund melancolică a idolului adolescenţilor, Françoise Hardy. Tânăra Marine Vacth, nici ingenuă, nici perversă, se află mereu în imagini-antiteză. Regizorul se joacă cu camera de filmat, oferind spectatorului cadre când naturaliste (amorul tarifat), când tandru-ironice (rememorarea unor scene de către adolescentă). Corpul tinerei în floare ilustrează seducţia; pare greu de înţeles această creatură frumoasă şi versatilă, care se vinde, deşi nu (prea) avea nevoie de bani. Alternarea scenelor de la cursul de literatură, în care liceenii dezbăteau misterul rimbaldin, cu cele de la metrou (tunelul vieţii noi) creează piste pentru ambivalenţa adolescentei în piele de femeie. Ghidată cu mare precizie de François Ozon, decorativa Marine Vacth (seamănă izbitor cu Lætitia Casta) expune un amestec de hotărâre şi de fragilitate, ştiind să fie tulburător de provocatoare. Camera de filmare explorează, cu fineţe, trupul şi chipul acestei tinere, pendulând între realism şi ironie. Fără a fi moralizator, dar nici vulgar, realizatorul punctează natura bizară a fetei care nu este lovită nici de sărăcie, nici de autism emoţional şi deschide o nouă perspectivă asupra unei generaţii de dezamăgiţi.
François Ozon menţine misterul, lăsând spectatorul pradă întrebărilor atunci când Isabelle nu se opreşte, deşi părea să fi depăşit etapa “o experienţă tristă”. Realizatorul se retrage după o elegantă perdea de ambiguitate (gravitate şi frivolitate), lăsând frâu liber imaginaţiei fiecăruia.
Regizor: François Ozon. Scenarist: François Ozon. Compozitor: Philippe Rombi. Operator: Pascal Marti. Producător: Eric Altmayer, Nicolas Altmayer. Monteur: Laure Gardette.
Distribuţia: Marine Vacth (Isabelle), Charlotte Rampling (Alice), Frédéric Pierrot (Patrick), Géraldine Pailhas (Sylvie), Nathalie Richard (Véro), Akéla Sari (Mouna), Johan Leysen (Georges)
Premii, nominalizări, selecţii: Cannes (2013) – Palme D’Or , nominalizat: François Ozon.
