Tronul singurătății

The Girl King.

“Ca să atingi adevărul în viață, trebuie să te debarasezi de toate ideile pe care le-ai învățat și să reconstruiești un întreg sistem de cunoștinte proprii” (Meditații – René Descartes)

Personaj eminamente romanesc – Kristina, regina Suediei – a inspirat deja cineaști precum Rouben Mamoulian (Queen Christina, 1933) cel care a distribuit-o în acest rol pe suedeza Grata Garbo, rol care i-a marcat întreaga carieră artistică. Șapte decenii mai târziu, realizatorul finlandez, Mika Kaurismäki, nu se lasă intimidat de limitele impuse de epocă și abordează această figură istorică subversivă (crescută/educată precum un băiat de un tată disperat să aibă un moștenitor).

Prin urmare, tânăra de viță nobilă se opune războiului religios și se lasă cucerită de ideile iluministe din opera lui Descartes. Filmul The Girl King este unul clasic, biografie istorică “în costume”, și încearcă să portretizeze, cu  realism, fascinanta personalitate a unei femei atipice, un spirit îndrăzneț și luptător. Mika Kaurismäki reconstituie, cu meticulozitate istorică (scenariul e semnat de canadianul Michel Marc Bouchard), piesele din acest puzzle șarmant. La zeci de ani distanță, după memorabila interpretare realizată de Greta Garbo, tânăra sa compatrioată, Malin Buska, încearcă să-i confere complexitate și anvergură acestui dificil rol.

Crescută în strictețea normelor și a tradițiilor luterane, Kristina întâmpină dificultăți când dorește să transforme Suedia într-un stat modern. Încăpățânată și educată rigid de afabilul cancelar Oxensteima (Michael Nyqvist), tânăra regină devine incomodă pentru multă lume. În perioada cunoscută “Războiul de treizeci de ani”, când protestanții se împotriveau catolicilor, suverana primește cu totul altă educație decât cea potrivită unei viitoare  Doamne, dar în concordanță cu ceea ce familia sa ar fi sperat să devină “suveranul” Suediei. Așadar, în anul 1632, la vârsta de şase ani, Kristina Vasa devine prima regină nativă a Suediei. Beneficiază de educaţia luterană conservatoare şi este crescută ca “un prinţ”.

La optsprezece ani, în anul 1644, o cunoaște pe contesa Ebba Sparre (Sarah Gadon), viitoarea ei damă de companie. Idealul tinerei suverane   este de a moderniza ţara şi de a pune capăt interminabilului război. Urcarea pe tronul Suediei o aruncă în angrenajul puterii, într-o curte regală dominată de bărbaţi și de intrigi. Curtenii sunt încredinţaţi că rostul reginei este de a se căsători şi de a aduce pe lume un moştenitor, destin  pe care Kristina îl refuză, alegând să-şi concentreze acţiunile pe modernizarea Suediei. Deşi pretendenţii nu întârzie să apară, printre care îl regăsim inclusiv vărul ei primar (Francois Arnaud), regina este atrasă doar de frumoasa şi eleganta contesă Ebba Sparre. Prinsă la mijloc, între raţiune şi pasiune, Kristina trebuie să aleagă între ţară, religie şi viaţa trăită “aşa cum şi-o doreşte”.

În 1649, când împlinise deja douăzeci și trei de ani, toată lumea se aștepta să aducă pe lume un moștenitor, dar suverana Suediei era captivată de dialogurile cu René Descartes (Patrick Bauchau), inflamată de o contesă și deloc atinsă de gândul procreării. Liberă, sfidând toate convențiile, tânăra femeie preferă, în egală măsură, să citească opere raționaliste și să își împartă budoarul cu frumoasa contesă blondă. Nu este greu de ghicit de ce Mika Kaurismäki a fost atras de această personalitate ieșită din comun, avangardistă, confruntată cu presiunile politice și religioase. Cineastul oferă o peliculă de un naturalism auster, ce amintește vag de biografiile (istorice) cu tentă didacticistă, în dorința de-a ilustra ambiguitatea inerentă unui asemenea personaj.

The Girl King e un film ilustrat în manieră academică. Încă de la primele scene în care micuța Kristina îl va succeda pe tatăl ei la tron, identificăm maniera în care Mika Kaurismäki a ales să-și caracterizeze personajul: ca într-o fișă biografică/wiki ce rezumă momentele-cheie ale acestei personalități. Așadar, ca într-un manual de istorie, citit în diagonală, o vedem pe copila de spiță regească antrenându-se de zor, apoi citind scrierile lui Descartes. Portretul reginei se rezumă la anticonformismul acesteia și la intrigile de la Curte, dar lasă mult spațiu pentru detaliile amorului safic.

Deși a primit un fel de card pentru succes, odată cu acest rol, tânăra actriță suedeză, Malin Buska (premiaită, în 2015, la Montreal World Film Festival), înfruntă un scenariu incomod (împănat cu replici precum:“By Christ’s balls, I don’t like to be kept waiting!”, “Like Luther, I want to spend the night with the devil!), alături de o distribuție internațională și oferă replicile în limba engleză (cu accent). Scenele care animă această producție greoaie sunt duelurile verbale dintre Kristina  și mama ei – Maria Eleonore de Brandenburg – (interpretată de formidabila Martina Gedeck) și aparițiile filosofului francez (teoriile “convingătoare”/naturaliste despre sublimarea dorinței și definirea sufletului).

Așa cum apare și în titlul filmului, regina întrupată de Malin Buska e un “perpetuu adolescent”, o ființă ruptă de realitatea/nevoile din țara sa (contactul cu țăranii e bulversat de scena de amor cu blondina de la Curte). Kristina abdică și îi cedează tronul vărului ei, apoi părăsește țara pentru a-și petrece restul zilelor la Vatican. Acest twist final împiedică și mai mult înțelegerea deplină a complicatei eroine de pe ecran. Rămân memorabile imaginile cu peisajele hibernale desprinse, parcă, din picturile lui Bruegel, minunatele costume realizate de Marjatta Nissinen și incredibilele decoruri create de Petri Neuvonen și Markku Pätilä.

Lăudabilă rămâne și intenția lui Kaurismäki de a-i face dreptate acestei figuri istorice, dar rezultatul nu pare a fi atins, pelicula semănând, mai degrabă, cu o melodramă biografică.