Acum, la 41 de ani, când am învătat să pendulez speculativ și pragmatic între cărtile de filosofie si cărtile de credit, între declaratiile de venit si cele de dragoste, mi-am propus să nu ratez nicio sclipire de frumos. Nu vreau să las, urmând sfatul lui Noica, neculeasă mierea fiecarei zile si nici nu vreau să trec fără a observa rodirea unei alte inimi.
De la o anumita vârstă, seninatatea devine nu doar dezirabilă, ci aproape obligatorie: a nu te bucura de dragostea a celui de langa tine, a nu te lasa confiscat de magia frumosului, a refuza săvărsirea binelui devin aproape o impietate. Obstacolele, de orice fel ar fi ele, nu mai sunt ziduri, ci ferestre în care ne răsfrângem pentru a ne reașeza mai edificati in zarea propriului demers.
La 40 + 1 încep să se stingă, dacă nu s-au stins deja, toate vanitățile. Nu mai dorești să impresionezi pe nimeni si, dacă esti obișnuit cu actul de a gândi, nu te mai poate impresiona decât frumosul, bunătatea și emoția asociată lor. Toate șovăielile, toate biruințele devin secundare în raport actul prioritar și fundamental al bucuriei de a trăi simplu si senin in acord cu tine insuti!
Am invățat că un conflict ori o dispută în care ai abdicat de la propria verticalitate pentru a face față adversarului nu se poate numi nicicând victorie.
Am inteles că în lipsa unui sens obiectiv al vietii, avem libertatea formidabilă de a ne alege noi un sens și, după renuntarea de a mai schimba lumea, după stingerea euforiei deviante a împăunării de sine, am înțeles, spuneam, că un sens atutentic de viață poate fi dat de dorința de a lumina frumos viața celor de lângă noi si, cu egală măsură, a ne lăsa luminati de dragoastea lor radiantă.
Ceea ce ne rămâne în cele din urmă – după ce abstragem din noi dorința de a triumfa, după ce ne obișnuim cu toate scăderile noastre si a celor de lângă noi – este vibrația, emoția autentică a bucuriei de a-i întâlni pe cei care ne sunt dragi, adică acei oameni, nu mulți la număr, care construiesc edificiul nostru afectiv. Restul se cheamă spectacol!
Cred cu tarie ca aceasta seninatate a sufletului vine doar din asumarea de sine si din intelegerea si acceparea faptului ca sintem atat de rapid trecatori vietii, vine din bogatia lecturilor cu care ne-am impodobit sufletul si mintea si din norocul de a ne fi nascut cu un ego mai mititel spre minus, caci altminteri 40+ e exact varsta de bilant/ deprimare/ frustrare si o ultima sfortare de a dovedi, inutil dupa mine, cat de buni, valorosi si fabulosi sintem !! 🙂