În perioada, 11 noiembrie 2010 – 20 februarie 2011, la etajul 3 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană se desfășoara expoziția The Golden Flat &.
O expoziţie despre ceea ce a reprezentat comunismul şi despre ceea ce a mai rămas astăzi. O expoziţie în care veți regăsi lucrările lui Ion Bârlădeanu, filmele regizorilor Corneliu Porumboiu şi Cristian Mungiu, un manual realizat de Ştefan Constantinescu, dar şi o instalaţie “din aur” semnată de Alexandru Potecă. (Vezi imagini din cadrul expoziţiei şi citeşte recenzia The Golden Flat &.)
“Dincolo de valoarea documentară a ambientului construit în spaţiul expoziţional – toate obiectele provin din locuinţe modeste din anii ‘70 – ‘80 şi au fost recuperate recent – descoperim plăcerea transgresiunii, a saltului dincolo de comodităţile privirii şi ale gândirii. Vechiul ansamblu funcţional al unei locuinţe obişnuite se transformă într-un neaşteptat teatru baroc. Piesele de mobilier şi sute de accesorii sunt transformate prin procedee artistice. O răsturnare spectaculoasă de situaţie în care obiectele fără sfârşit, pe care încă le mai găsim în multe spaţii private, evadează într-o nouă ordine simbolică, destructurantă, cea a carnavalului.” (Adina Puşcariu, Coordonator proiect The Golden Flat – Ultimul carnaval).