Dragoste la singular

Cum să iubesc? Nu ştiu a-ţi arăta.
Cum să trăiesc? Nu ştiu a te-nvăţa.
Cum să ascult? Nu ştiu a-ţi povesti.
Cum să visez? Nu ştiu a-ţi desena.
Dragostea mea s-a ascuns de lume şi aşteaptă mutã sã apari odată cu frunzele ce cad.
Chipul meu va străluci când vântul le va ridica spre cer, iar ele, în dansul înfrăţit, vor căpăta forma uitată a trupului tău.
Inima mea va tresări la cântul toamnei ce-n destin ne-a unit pentru o clipã.
Paşii mei vor urma paşii frunzelor şi se vor opri doar când vor afla atingerea sufletului tău prin a mea răsuflare.
Spune-i sufletului meu că nu îl mai simţi… el va încălzi soarele!
Spune-i inimii mele că nu o mai auzi… ea va bate în turla bisericii!
Spune-i zâmbetului meu că nu mai strãluceşte… el va lumina pământul !
Spune-i amintirii că nu mã mai recunoşti… ea va învia florile în plină iarnă!
Spune-mi că nu mă mai iubeşti!
Eu voi auzi ecoul vocii tale chiar de sunt ascunsă prin frunze şi prin vânt,
prin versuri şi prin cânt
prin cer şi pe pământ,
prin şoapte şi cuvânt!