Ş-am decis să stau pe loc cinci minute.
Să opresc timpul acestei zile pentru cinci minute. Când, în acest răstimp, am privit în jur, pentru început am avut impresia că-mi văd toate visurile. După aceea m-am uitat ceva mai atent şi am văzut speranţa care le-a conturat pe fiecare în parte. Pe urmă am observat determinarea şi încrederea cu care am reuşit să le îndeplinesc pe unele dintre ele. Alături stăteau aliniate părerile de rău pentru cele pe care m-am văzut nevoită să le abandonez. Apoi mi-au ieşit în cale, unul câte unul, toţi oamenii care au trecut prin viaţa mea până acum. Aşa am dat peste iubire, cuvinte frumoase, prietenie sinceră însă am şi strâns pumnii când m-am regăsit iarăşi faţă în faţă cu minciuni şi dezamăgiri.
Azi am oprit totul în loc preţ de cinci minute şi m-am privit în oglinda timpului. Mi-am stat alături mie însămi. M-am ghemuit asemenea unui copil printre secundele ce se scurgeau, căutând, o dată în plus, să înţeleg trecutul. Am simţit atunci că tot ce a fost mi-a trecut, că a venit momentul să îmi pun încrederea la uscat şi să-mi scutur de praf speranţele. Oprind lumea în loc am înţeles că toate câte ni se întâmplă au un scop, un rost, dar mai ales un TIMP al lor.
Astăzi am privit din nou în oglinda retrovizoare, apoi am hotărât să-mi scot visurile de la naftalină. Pentru că vine o vreme când nimic din ce s-a petrecut nu mai contează.
