Poem duios

Şi ai venit, iubirea mea frumoasă
în zorii unui vis ce l-am avut
când nu ştiam ce însemna “acasă”…
La uşa-mi de hârtie n-ai bătut

şi nici nu m-ai strigat pe la ferestre
de gând, ci pur şi simplu ai intrat
dând tonul mângâierilor celeste…
La masa mea de scris te-ai aşezat

şi-ai desenat pe foaia unei clipe
doi crini albaştri-mbrăţişaţi în dor.
Din duioşie mi-au crescut aripe
şi am zburat spre ceru-ţi… Încă zbor

şi-mi bucur anotimpul de-ntâmplare,
iubirea mea cu raiul despletit
în zâmbet şi-n privire cu mult soare
şi-aş vrea ca să rămâi la nesfârşit…

duios

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Aura Popa

Aura Popa Blog | Facebook | De același autor

Educatoare și mamă a doi copii, a publicat, începând cu anul 2012, poezie și proză în mai multe antologii și volume: "Vin dintr-o stirpe cu accente clare / şi pe strădanie şi pe contemplare…"

Recomandări

Adaugă comentariu