Şi ai venit, iubirea mea frumoasă
în zorii unui vis ce l-am avut
când nu ştiam ce însemna “acasă”…
La uşa-mi de hârtie n-ai bătut
şi nici nu m-ai strigat pe la ferestre
de gând, ci pur şi simplu ai intrat
dând tonul mângâierilor celeste…
La masa mea de scris te-ai aşezat
şi-ai desenat pe foaia unei clipe
doi crini albaştri-mbrăţişaţi în dor.
Din duioşie mi-au crescut aripe
şi am zburat spre ceru-ţi… Încă zbor
şi-mi bucur anotimpul de-ntâmplare,
iubirea mea cu raiul despletit
în zâmbet şi-n privire cu mult soare
şi-aş vrea ca să rămâi la nesfârşit…
