Când la capăt de drum vom ajunge Ne-om lovi amândoi de un mal al tăcerii Vom pluti apoi mai departe, Vom sorbi din ape sărate Obosiţi, la capăt de drum, vom avea doar cenuşă si
Nu mai știu cum să pășesc acum Peste răni care minează drumul, Scut contra cuvintelor să-mi pun, De pe suflet cum să scutur scrumul, Nu mai știu cum să privesc la cer, Cu ce ochi
Mulțumesc pentru aerul pe care îl inspir, Pentru sufletul meu de copil. Mulțumesc pentru felul în care mă întâmpini în fiecare zi: Cu soare cusut pe cer, cu furtuni de mister... Mulțumesc pentru copaci și
Ajută-mi Doamne să îl uit, ia-mi toate amintirile cu noi îmbrățişați, Tu fă ce ştii, (nu mai avem un cuib), poate le înțelegi rostirile şi vă vorbiți ca-ntre bărbați. Şi n-aveam alte odăițe, ne viețuiau
Ploi mărunte, pași mărunți, timizi m-au adus sub cerul despărțit de zi, cu două frunze lipite de pantof în două brațe ce le-ador. E bolnavă natura, îmi spuneam; că e de trei zile numai ceață,
Îmi voi ascunde dragostea în mare. Când o privești, albastrul său să-ți aducă aminte de culoarea sufletului meu! Valurile ei să te cuprindă și să simți cum doare! Îmi voi ascunde dragostea în mare. Apusul
Trupul mi-e amorțit Afară e umed, Miroase a frunze Sunt moi la atingere Lipicioase. Miroase a vechi A iubire la ceai A mângâiere A întâlnire de buze sub ploaie. Miroase a zile trecute A povești,
nu ajung până la raftul de sus al dulapului cu zâne albastre urc pe scăunelul închipuirii ori de câte ori vreau scot din jobenul secundei porumbei peltici de cuvânt şi te fac să zâmbeşti sunt
Privește-mi ochii, vezi lumina? sa știi doar că-i lumina ta în care mă cufund - aievea - în deznădejdile de-o clipă cerându-i zilei, serilor și nopții cu freamătul etern, cu minunata ta iubire, cu zâmbetul
Şi tu ştii că a revenit ca un vânt de din vis Ce ne-a adus atunci o lacrimă printre abis, Adulmecată de furtuni ce fost-au strop de soare Oare? Dar tu, iubito, şi-atunci, şi-acum, eşti
Frumoasa mea, e luna plină, pe luciul apei se aștern o frunza pală , o lumină și dintre toate cel mai drag se oglindește-așa senin - ca în căușul palmei tale - azi, chipul tău,
am pielea neagră și culeg în draci bumbac pe plantația unor arieni dacă încetinesc ritmul timpanul mi-e biciuit sistematic spre orizont tot mai mult bumbac sau căpșuni sau căpușe sau orice nu cunosc ziua de
Hai să stoarcem viața de esențe s-o cuibărim pe- un nor – cu dor – și apoi la primul zbor cu turbulențe pe valuri s-o lăsăm, pe un vapor! În pânze să ne sufle doar
Câtă liniște și neliniște mi-a invadat ființa! M-ai atins. M-ai trezit. Tu, fericirea și slăbiciunea prezentului meu. Ce luptă poartă al meu suflet! Ce furtună îmi răscolește simțurile! Lacrimile mă inundă. Mă dor. Mă doare
Lumina aceasta din noi e răsfrântă În zeci de iluzii-aruncate, mărunte, Ca fina podoabă a zilei ce luptă Cu fricile ei înnoptate, Cărunte... Lumina aceasta minune Ne este - O muzică surdă de harpe Ciupite