Nu mai știu cum să pășesc acum
Peste răni care minează drumul,
Scut contra cuvintelor să-mi pun,
De pe suflet cum să scutur scrumul,
Nu mai știu cum să privesc la cer,
Cu ce ochi neobosiți de vreme
Stelele-aruncate în eter
Să le-așez pe toate în poeme.
Nu mai știu măcar dacă eu sunt
Și ce-ar folosi de-aș înțelege?
Marșul lumii cel atât de crunt
Lanțuri la picioare vrea să-mi lege.
Nu mai știu inima să-mi feresc
De otrava lumii cea letală,
Gândurile toate le smeresc
Într-o renunțare triumfală
