Îți amintești când ai văzut o scoică
Și ai crezut ca e marea
Oglindită-ntr-o fărâmă?
Ai vrut să plângi, dar lacrimile-ți erau departe.
Acum privești fără speranță
Ai vrea să fugi și să visezi în mare
Dar sufletul e ca o scoică-n apă
Bătut de vânt, tristețe și mirare.
Se frânge azi sub o tacere aspră
Și poate va-nceta să mai viseze
Atunci vei pierde și fărâma
Și poate atunci vei înțelege.
Paula

Pentru că a scrie înseamnă libertate, am ales să îmi transform sufletul în cuvinte.