Prea grele sunt acum frunzele din parcul tău
peste glezna uşoară ca o iubire străveche,
Neostoit e şi frigul ce-ți pătrunde cu ploaia
în barba înghețată, un sărut ce mereu
Îmi cuprinde inima pereche.
Te mai las un timp să pictezi în toamna asta
până vei găsi culorile pierdute prin găurite buzunare,
o să te aştept la cină devreme, foarte devreme,
în iarnă sau în primăvară; în ale noastre pieptare
o să îngrămădesc vara şi toamna să ne fie de patru,
când al cincilea anotimp o să-şi încapă în pene.
