Mă voi ascunde în steaua vorbitoare de oameni,
de iubirile ei nenăscute, voi păşi,
ca şi când de tine îmi vorbeşte,
ca de ape preasărate ce aruncă epavele în cer,
să aibă stelele vorbitoare de păcate
cu cine copilări.
Caut şi caut un loc să descopăr
ce-aş mai putea în tine iubi,
în ce stea vorbitoare de vânt şi de păsări
te-aş mai putea îndopa cu diamante şi aur,
ca pe-un gâscan sfătos din curtea bisericii.
Tristețea asta e fecioara lui “niciodată”
ce îşi plânge năfrămile timpului
cu ochii mei vorbitori de tine,
când stelele născătoare de chipuri
mi te-au lăsat în dreapta inimii,
să te mai iert încă o dată
pentru tot, pentru tot ce nu vei spune.
