Amice, povestea aceasta începe
Din punerea tâmplei pe-a timpului pas,
Din ochiul mirării, din lacrima rece,
Din zbaterea clipei ce noapte-a rămas.
Amice, povestea alunecă-n ceasuri
Mă poartă prin mine, prin tot ce-am visat,
Prin tot ce-am negat, am sperat… mii glasuri
Rămas-au tăcute, mocnind ne-ncetat.
Misterul e-ascuns în povestea ce strigă,
Ce plânge, ce caută loc de răgaz…
Misterul e-n zâmbetul care intrigă
Întreg universul ce-n mine-a rămas.
Amice, e iarnă târzie şi nor
Ninsoare de gânduri se scutură-n geam,
Mă doare tăcerea, de soare mi-e dor.
Şi visul mă doare… E tot ce mai am.
Mirarea luminii părtaşă-n în poveste
Mă cheamă să-i prind înc-o iarnă-n rever.
Mă duce-n adâncuri să-mi arate cum este
Un zâmbet pe care nu-ndrăznit-am să-l cer.
În ochi de poveste, amice, din noapte
Gustat-am din zâmbetul visului meu.
Tovarăş să-l am, şi pâine, şi carte.
Misterul poveştii de iarnă sunt eu…
