Ochi de poveste

Amice, povestea aceasta începe
Din punerea tâmplei pe-a timpului pas,
Din ochiul mirării, din lacrima rece,
Din zbaterea clipei ce noapte-a rămas.

Amice, povestea alunecă-n ceasuri
Mă poartă prin mine, prin tot ce-am visat,
Prin tot ce-am negat, am sperat… mii glasuri
Rămas-au tăcute, mocnind ne-ncetat.

Misterul e-ascuns în povestea ce strigă,
Ce plânge, ce caută loc de răgaz…
Misterul e-n zâmbetul care intrigă
Întreg universul ce-n mine-a rămas.

Amice, e iarnă târzie şi nor
Ninsoare de gânduri se scutură-n geam,
Mă doare tăcerea, de soare mi-e dor.
Şi visul mă doare… E tot ce mai am.

Mirarea luminii părtaşă-n în poveste
Mă cheamă să-i prind înc-o iarnă-n rever.
Mă duce-n adâncuri să-mi arate cum este
Un zâmbet pe care nu-ndrăznit-am să-l cer.

În ochi de poveste, amice, din noapte
Gustat-am din zâmbetul visului meu.
Tovarăş să-l am, şi pâine, şi carte.
Misterul poveştii de iarnă sunt eu…

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Simona Prilogan

Simona Prilogan Blog | Facebook | De același autor

În călătoria către infinit, am îmbrăcat numerele în idei și le-am învăluit printre secunde peculiare în valsul tematic al existenței: trei pași pentru un vis, trei pași pentru o forță. Forța de a continua. Atâta vreme cât este viață, este speranță!

Recomandări

Adaugă comentariu