Oamenii spun că nu există Adevărul, dar acceptă cu ușurință faptul că există minciuna. Dacă cineva vorbește despre Adevăr este privit cu suspiciune, dar imediat cum se deschide o discuție despre iluzii audiența devine implicată.
Adevărul nu este nimic altceva decât întâlnirea cu realitatea. Este ștergerea barierelor ce intervin între perceperea și înțelegerea lumii și lume. Dar mare parte din noi suntem făcuți din vise. Dintr-o multitudine de fantezii, ficțiuni și alte mecanisme ce ne ușurează ciocnirea, ,,contactul” brutal cu realitatea uneori dură. Negăm existența adevărului pentru că ne este mai ușor de multe ori să fugim de el. Să evităm discuțiile despre suferință, pustietate, robie sau moarte. Să evităm viața așa cum este ea. Să ne evităm chiar pe noi înșine cu toate problemele și zădărniciile noastre.
Norilor de minciună le acordăm titlul, ,,valoarea” de părere indiscutabilă, iar firmiturilor de adevăr descrieri ca aberații, ciudățenii, rătăciri sau chiar nebunii. Suntem în gardă ori de câte ori cineva ne atacă zidul ce ne separă de realitate sau mai mistic spus de Dumnezeu. Odată ridicată bariera unei iluzii aceasta este susținută mai departe de alte și alte iluzii îmbrăcate în fel și fel de argumente. Încep să prindă formă zidurile și odată cu ele și Sinele-nostru-izolat.
Un Sine-izolat tot mai măcinat de suferința îndepărtării de unicitate, de totalitate, de întreg. Un Sine-izolat care tocmai pentru că se protejează, se conservă are nevoie de toate justificările pentru măreția și splendoarea de care poate da ,,dovadă”. Sunt atâtea exemple de oameni de succes care nu vor să recunoască faptul că trăiesc într-o nefericire vecină cu durerea. Atâtea Mari Personalități care zac în propriile lacrimi ascunse.
Atâtea măști de putere care nu-și mai pot înțelege nici propria mizerie. Atâtea Celebrități care duc chinul singurătății. Atâtea suflete pierdute cu chip de sfințenie. Atâta lipsă de viață cu aparență de lumină. Atâtea așa-zise iubiri consumate doar în armuri bine strânse pe inimi. Atâtea funcții grandioase rostogolite în spectacolul continuu al propriei prostii. Atâția bogați ai lumii rămași fără Lume.
