De ce plânge cerul? E atât de frumos în simplitatea lui…
Îşi varsă lacrimile în guri căscate de pământ stropind pleoapele
ochilor mei miraţi , braţele mele ramuri împletite şuviţe în clipe
ce se prăbuşesc cu miros de amin. Cine suflă în această învălmăşeală
de farmec copleşitor a dimensiunii ce mă priveşte noaptea cu un singur
ochi? Am să-mi cioplesc trup din mătasea orelor căzute la picioarele
nopţii şi am să duc cerului astâmpăr, să-i şterg lacrimile picături
de timp în tăcerea nopţii dincolo de stele. Şi fiindcă vreau să ştiu
ceea ce nu ştiu întreb neînţelesul: de ce plânge cerul?
Foarte frumos. Bravo!
Mulţumesc pentru apreciere