“Parcă li s-ar fi dat o problemă: care este mijlocul cel mai bun și mai sigur ca să se strice cât mai mulți oameni?” (Lev Tolstoi – Învierea)
Când nu cauți și nu dorești să vezi omul ca individ și nu ca masă, nu faci altceva decât să crești un om care să-ți servească ca scop și nicidecum pentru un câștig sănătos pe termen lung pentru toți cei implicați. Și astfel, vor crește oameni frustrați, obosiți, indiferenți, dar consumatori perfecți.
Poza actuală a lumii este redată în pixelii doriți, dominată de dorința de putere, de stăpânire a acestei realități. Crearea de nevoi, comparația om-om, condițiile de viață, nesiguranța, sunt doar câteva dintre metodele de a face din om un sclav cu cărți de credit. Iar omul muncește și tot muncește pentru a-și putea plăti împrumutul. Unde este libertatea despre care tot vorbim? Labirintul este peste tot, colivii, la fel. Atât în exterior cât și în interior. Permitem tuturora să ne calce în minte și-n suflet. În casa și în credință. Și rupem rădăcini fără a ne pune întrebări. Grăbiți, doar timpul s-a întors împotriva noastră.
Oare de ce ne place să fim atât de buni teoreticieni și mai puțin practicieni? Oare nu pentru că a pune în practică este un proces care cere mai mult decât asimilare și rostire? Cere îndemânare, cere timp de învățare, cere antrenare, cere deschidere și conlucrare. Teama de a nu-ți stăpânii mâinile este mult mai mare, mai frustrantă decât cea privind stăpânirea gurii. Cu ce poți fi de folos ca teoretician când scopul tău nu este acela de co-creare, când teoria ta nu se asează pe cea a realității ?
În momentul de față există un sentiment acut de înstrăinare de om, de țară, de sine, care nu face altceva decât să ofere o satisfacție celor care au început acest model de distrugere lentă a speciei umane dorind să înrădăcineze supunerea și asemănănarea.
Când bunul simt, corectitudinea, bunătatea, importanța muncii, importanța educației nu mai sunt semănate printre oameni, nu mai sunt valori de dorit, ciocoii vechi nasc ciocoi noi, mereu într-o continuă înnoire.
Din fericire, încă mai sunt oameni doritori de a investi energie, în lucruri și în oameni, dar oare, noi, mai suntem în stare să-i susținem, să co-creăm pentru binele tuturor, sau rămânem la nivel de cârcotași, care găsesc doar piedici și pământ nefertil peste tot în jur? E adevărat, sunt lucruri care nu pot fi schimbate(sau, poate nu peste noapte), dar sunt și atât de multe lucruri care dospesc de atâta așteptare.
Schimbarea ține de aspecte simple: singuri sau împreună. Indiferenți sau proactivi. Uniți sau dezbinați. Tolstoi, spunea că “ toți oamenii trăiesc și se poartă în mare parte după propriile lor idei, și în parte după ideile altora. Una din deosebirile de căpetenie dintre oameni atârnă de măsura în care oamenii trăiesc după ideile lor sau după ale altora.
Să nu uităm că pe timp de război tot poporul e cel care luptă pe front, și nu cei care poartă zilnic lupte pentru a obține bucăți din putere.
