Simona Prilogan

Sub ochiul dimineții, zarea Sărută marea-n infinit, Îmbrățișându-i cuvântarea Albastrului către zenit. De frici se dezgolește valul Spărgându-se către liman, Șoptindu-i zilei tot aleanul Vărsat de ape peste an. Povești se întregesc pe unde Cu 

Iubirea curge în cuvinte Rostogolite printre rânduri, Rastalmacindu-mi taine sfinte Pitite-n vremuri printre gânduri. De dincolo de geamul zilei Coboară șoapte nerostite Să-i lege verii amintire Cu ochi de dor și de ispite. Cu verde 

La știri au anunțat iar ploi Sub dealul gândurilor noastre, Stropi reci pe amintiri albastre Lăsa-vor poate șoapte noi Pe nostalgii dărăpănate, Rostogolindu-si prin noroi Un azi însingurat și-apoi Un alt senin printre speranțe. La 

Îți lasă din gânduri, iubite, Să zboare pe aripi de timp, Cu tainele prinse-n răstimp Și doruri sub ape pierdute. Mai toarnă o ceașcă de gânduri, Departe în Ada Kaleh, Caisii sunt copți în cromleh 

În mine se întâlnesc poemele, La răscruce de gânduri, albastru și dor; Ne îmbrățișăm tainele în pridvor Iar rimele le învelim cu cretă color. În muzica timpului sărim un șotron, Un elastic, ori coardă, sau 

Ne curg încet, iubite, mirările pe tâmple, Pe buze prind să ardă tăcerile mocnit, Pe portativul serii doar vântu-și cheamă-n umbre Albastrul din adâncuri, desculț, în asfințit. Ne dor pe geana nopții iar vorbele sub 

Azi nuanțăm în rime de dor Un albastrul pictat printre gânduri și ape, Valsăm colorat dansul ploii și-n noi Nostalgic simțim briza serii aproape. Azi regăsim umbra mării-n povești Prea trist adâncite-n idei răsturnate Aduse 

Te uită, iubite, cum plouă Nisip peste timpul din noi, Se-ngroapă în gânduri și-apoi Își cere mirarea-napoi. Te uită, iubite, cum pașii Croit-au pe-al mării nisip Șirag de povești-arhetip, Să-i dăruie timpului chip. Te uită, 

Doar dragostea mai poate să rimeze Când zilele se-ntorc din timp În curse lungi pe-un contratimp De griji ciobind în metereze. Când zori se prind în hore -dor Cu șoaptele luminii-cânt Iar seri dansează pe 

Miroase a castane coapte Și-a rime-mbrățișate-n dor. Visări zâmbesc zglobiu prin șoapte Pictându-si tainic toamna lor. Coboară lin din miazănoapte Un vânt ștrengar în La minor. Albastrul cerului, o clipă Mi-a-mbrățisat voința-n rost, Sculptându-i pacea 

"Subito" am dat un "giro" printre mințile expate Să-nțeleg de ce Cuvântul e știrbit de realitate, Și de ce accentul cade strâmb, greoi, ca un golan, Pervertind în multe forme un fond neaoș pământean. Explicații 

E vremea dimineții noastre, Ne prindem zâmbete-n rever Și-n vorbe picurăm mister Rostogolit din slăvi albastre Și-nmugurit în stropi de cer E ceasu-ndragostirii lumii Când cerbi vrăjiți aleargă-n gând S-adape-n vise, luminând Tandrețea pe coroana 

Îmi șchioapătă o rimă printre strune În timp ce vând speranțe unui vânt, Mi-e cântecul ciuntit pe-un colț de lume Și-n piețe-mi caut leacul unui gând. Îmi șuieră amiezi de mult pierdute În rime nerostite 

Speranța-mbrățișează vântul, Sub ceruri ape-și prind mirare Când ploaia îmi sărută gândul. În coruri stele-și prind colindul Luminii, în nuanțe-n care Speranța-mbrățișează vântul. Din nori cerești îmi scot cuvântul Iar curcubeee râd sub zare Când