Explozii de iubire

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Duminici rostogolite prin praf și pulberi împrăștiate de vânt peste răsărituri cernite. Așa își amintea în momentele de cumpănă trecutul ce îl aruncase fără milă într-o stare a lucrurilor în care medici, asistențe și îngrijitori bolboroseau cuvinte răstite pline de plumb și durere. „Leziuni ale creierului” erau notate și răsnotate în foi de observații, politici administrative, mai apoi în priviri pline de tortură, într-o lehamite bolnăvicioasă ce își întinse ghearele peste sufletul rănit. Protocoale și uzanțe rânjiseră peste plânsetul chinuit al bietului om ce tocmai își pierduse într-un accident stupid al vieții, soția, cei trei copiii și o parte din creier. Așa cum avea să înțeleagă din discuția preotului care, tot protocolar, îi acordase câteva momente de așa zisă limpezire duhovnicească, în timp ce șefa departamentului mai bifase o căsuță din planul de îngrijire.

Seri pline de teamă se îngrămădeau peste umbrele asfințitului, scobind răni în adâncul inimii și sângerând sub forma a mii de monștrii. Un duș rece ca gheața inneca uneori diavolul durerii. În timp ce sufletul își dorea să fugă departe într-o liniște adâncă, dând de pereți cu învelișul ce-l ținea captiv într-o teroare ce părea fără de sfârșit. Sângerări se limpezeau sub apa ce curgea din ce în ce mai năvalnic, până când zorii se îmbujorau peste ceruri iar somnul își găsea culcuș printre epuizările trupului.

Cuvintele nu își mai găseau calea, se impotmolisera la ieșirea din matcă. Doar o sforțare vizibilă dădea de înțeles că erau totuși prin preajmă. Nimeni însă nu s-a mai sinchisit cu neajunsul acesta. A fost destul ca sub falsa impresie a unei stări de aiureală, să fie declarat necompatibil cu „normalitatea” care părea regină peste ținut, în timp ce îngeri ai întunericului păreau că duc bătălia nedreptății printre umbrele firave ale lunii.

… Și totuși, răsăritul unei alte duminici prinse în hora speranței zâmbetele îngerilor de lumină ce câștigaseră bătălia asupra întunericului. Trupuri de bucurie se plămădeau printre zâmbetele noilor pereți. O stare de liniște învelea zona, picurând pace printre razele soarelui ce mângâiau cu tandrețe toată zărea și se răsfățau jucăușe peste ferestrele clădirii. Sunete de blândețe prinseră a cânta printre minutele dimineții. O explozie de iubire se întâmpla aevea, împrăștiind psaltiri de taine printre coruri îngerești. Iar cuvintele… Cuvintele își găsiseră iar drumul, prinzând putere sub emoțiile exploziei.

Se spune că totul se întâmplă cu un motiv, și poate că așa este, deși uneori monștrii întunericului ne acoperă ochii cu frici despletite. Undeva în neant se petrec însă explozii de iubire, blândețe și pace, mângâind răsăriturile albastre. Drumurile depărtării fac cruce de dor și neînțelesuri printre ochii realității, peste lumi și continente, printre speranțe și așteptări. Tot acolo, explozia iubirii se întâmplă pentru că întotdeauna scânteile ne vor duce pașii către locurile în care îngerii ne cheamă. Să fim parte din decorul bucuriei, departe de frici, „leziuni ale creierului” și tăceri adânci.

Simona Prilogan

Simona Prilogan Blog | Facebook | De același autor

În călătoria către infinit, am îmbrăcat numerele în idei și le-am învăluit printre secunde peculiare în valsul tematic al existenței: trei pași pentru un vis, trei pași pentru o forță. Forța de a continua. Atâta vreme cât este viață, este speranță!

Recomandări

Adaugă comentariu